B*** V***** I*****
PetentP****** L***** A M*********** B*******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul BVI în contradictoriu cu intimata POLIŢIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI B, împotriva procesului-verbal de contravenţie cu seria .., nr. .. încheiat la data de 10.02.2017.Modifică procesul-verbal de contravenţie cu seria .., nr. .. încheiat la data de 10.02.2017 în ceea ce priveşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 290 lei, pe care o înlocuieşte cu sancţiunea avertismentului.Atrage atenţia petentului asupra urmărilor ce se pot produce prin săvârşirea unor astfel de fapte şi îi pune în vedere ca pe viitor să ia măsurile necesare în vederea respectării legislaţiei în vigoare. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria B, sub sancţiunea nulităţii.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 august 2017.
Hotarare 2287/2017 din 03.08.2017amână pronunţarea pt. 03.08.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.07.2017În temeiul art. 400 C.pr.civ. dispune, din oficiu, repunerea cauzei pe rol.Fixează termen de judecată la data de 27.07.2017, în şedinţa publică, ora 09:00, sala 2, pentru când se vor cita părţile cu menţiunea că se impune întregirea probatoriului administrat.Sub rezerva punerii în discuţie la termenul de judecată stabilit, intimatul se va cita cu menţiunea de a face dovada existenţei indicatorului rutier având semnificaţia „accesul interzis vehiculelor având masa totală maximă autorizată mai mare de 2,5 t” în locul arătat a se fi săvârşit fapta contravenţională reţinută în procesul-verbal de contravenţie seria .., nr. .. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 13.06.2017amână pronunţarea pt. 13.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.05.2017