C**** A****
ContestatorC**** G*** K*****
IntimatB** B**** M*****
IntimatRespinge ca neîntemeiată contestaţia le executare formulată de reclamantul, debitorul C**** A****, în contradictoriu cu pârâtul, creditorul Csaki Geza - Karoly, în dosarul execuţional numărul 29/2017 al Biroului executorului judecătoresc Bălaş Marius. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Târgu Secuiesc. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 13 septembrie 2017.
Hotarare 803/2017 din 13.09.2017Amână pronunţarea pentru data de 13 septembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.08.2017Fixează termen pentru dezbaterea fondului la data de 30 august 2017 şi pune în vedere părţilor să formuleze note scrise privind susţinerile lor şi să le depune la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit.
Incheiere de sedinta din 12.07.2017