Dosar 1174/314/2016 din 28.11.2017

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1174/314/2016
Data dosar:
28.11.2017
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.11.2018 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Schimbat în parte

    Admite apelul formulat de apelantul reclamant LUPU RÂNDAŞU ELENA în contradictoriu cu intimata pârâtă S* K******* A** S** - P*** R****** L****. Schimbă în parte sentinţa civilă nr.1697/27.04.2017 în sensul că obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1300 de lei reprezentând contravaloarea chiriei aferente lunii aprilie 2015, precum şi la plata sumei de 702 lei reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere. Menţine celelalte dispoziţii care nu sunt contrare prezentei decizii. Obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 72, 57 lei reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru redusă proporţional cu pretenţiile admise. Respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatei privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, care se depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.11.2018.

    Hotarare 762/2018 din 07.11.2018
  • Sedinta din data de 24.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 07.11.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.10.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2018
  • Sedinta din data de 26.09.2018 la ora 09:00

    Complet: C3AP
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitatea apelantei să depună la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 131, 82 lei

    Incheiere de sedinta din 26.09.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD