G****** R******* S**
ReclamantV**** T***
PârâtConstată caracterul abuziv al clauzei prevăzute în Anexa Servicii Contractate privitoare la penalitatea lunară pentru încetarea contractului înaintea perioadei iniţiale şi, în consecinţă, dispune anularea acesteia cu consecinta înlăturării din contract. Admite în parte cererea cu valoare redusă formulată de reclamantul GETBACK RECOVERY S.R.L., în contradictoriu cu pârâta, VARGA TIŢA . Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 633,94 lei , reprezentând contravaloare servicii telecomunicatii şi a sumei de 8,76 lei , reprezentând penalităţi de întârziere . Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale raportat la suma de 633,94 lei, începând cu 27.10.2016 şi până la plata integrală. Respinge în rest pretentiile reclamantei ca neîntemeiate . Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată partiale. Executorie. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi, 15 martie 2019 , prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2860/2019 din 15.03.2019Amana pronuntarea cauzei la data de 15.03.2019, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2019În temeiul art.400 Cod de procedură civilă , instanţa va repune cauza pe rol pentru a pune în discuţia părţilor părţilor necesitatea depunerii de către reclamantă a înscrisului numit „ Termeni generali ai Contractului de abonament Cosmote” şi eventualul caracter abuziv al clauzei ce prevede penalităţi de întârziere.
Incheiere de sedinta din 10.12.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 10 decembrie 2018. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 3 decembrie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.12.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 3 decembrie 2018. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 9 noiembrie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.11.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 16.11.2018 . Pronunţată în şedinţa publică de azi, 9.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2018In vederea comunicarii notelor de sedinta depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 06.07.2018In vederea citarii partilor cu mentiune
Incheiere de sedinta din 27.04.2018