T***** I**** E***
InculpatÎn temeiul art.231 alin.7 raportat la art.242 Cod proc.pen., înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului TARCEA IONUŢ-EMIL, cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 zile. În temeiul art.215 Cod proc.pen., pe durata controlului judiciar, inculpatul este obligat: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţă ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa, cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu părăsească raza teritorială a municipiului Tulcea, decât cu încuviinţarea instanţei. În temeiul art.215 alin.7 Cod proc.pen., se atrage atenţia inculpatului asupra faptului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor anterior arătate, se va dispune înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive. Dispun anularea mandatului de arestare preventivă nr. 35/UP 9027/327/2016 din data de 14.12.2016 şi a mandatului european de arestare nr.2/04.01.2017. În baza art. 275 alin. 3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art.272 Cod proc.pen., dispune virarea sumei de 260 lei din fondurile Ministerului de Justiţie în contul Baroului Tulcea pentru av. Popescu Alexandru. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 19.02.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 19.02.2017