I******* P*********
ReclamantU** R******* P*** P***** P***** O* I***
PârâtAdmite ac?iunea. Obligă pârâta să emită reclamantului un act adiţional la contractul individual de muncă prin care să-i stabilească acestuia, începând cu data de 01.12.2016, salariul în conformitate cu prevederile Legii nr. 250/2016, anexa nr. 1, capitolul 1, pct. 3.2 poziţia 50, pentru funcţia de asistent personal. Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţele salariale rezultate dintre salariul stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 250/2016 şi salariul efectiv încasat, începând cu data de 01.12.2016. Cu apel în 10 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Galaţi. Pronunţată azi, 12.12.2017, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor, la grefa instanţei.
Hotarare 1285/2017 din 12.12.2017Amână pronun?area la data de 12.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2017Acordă termen de judecată la data de 04.12.2017,S3,T2, pentru citarea reclamantului cu menţiunea personal la interogatoriu.
Incheiere de sedinta din 07.11.2017