O******* C****** D******* D*******
InculpatO***** S***** D****
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului O******* C****** D******* D*******, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tăiere fără drept de arbori” prev. art. 107 alin. (1) lit. „a” din Codul silvic (Legea 46/2008 republicată) În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă O***** S***** D**** în contradictoriu cu inculpatul Odochian Chiruţă Dimitrie şi în consecinţă obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 1710 lei cu titlu de despăgubiri. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.11.2017.
Hotarare 154/2017 din 13.11.2017Amână pronunţarea hotărârii la data de 13 noiembrie 2017. Pronunţată în şedinţa publică azi, 3 noiembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2017Amânat la 3.11.2017 cu citare inculpat cu mandat aducere
Incheiere de sedinta din 26.09.2017