A******** D* P********** T****** P*
ReclamantP*** E****
PârâtP*** I****
PârâtL****** G*******
PârâtL****** I*****
PârâtAdmitere în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari Trivale P1 în contradictoriu cu pârâţii P*** E****, P*** I****, L****** G*******, L****** I*****. Obligă pârâta P*** E**** să îi plătească reclamantei Asociaţia de Proprietari Trivale P1 suma de 2.980,49 lei reprezentând cote de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari aferente perioadei mai 2016 – mai 2017. Obligă pârâta P*** E**** să îi plătească reclamantei Asociaţia de Proprietari Trivale P1 penalităţi de întârziere în sumă de 434,92 lei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.04.2018.
Hotarare 2922/2018 din 16.04.2018Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar. Din oficiu, solicită reclamantei să depună mijloacele de probă din care să rezulte că pârâţii sunt proprietarii actuali ai apartamentului şi lămuriri scrise în legătură cu modul în care au fost calculate penalităţile de întârziere, respectiv dacă au fost stabilite cf. art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007. Amână judecarea cauzei la 16.04.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2018
Incheiere de sedinta din 05.03.2018În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată amână judecarea cauzei la 05.03.2018, pentru când citează păr?ile . Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Ianuarie 2018
Incheiere de sedinta din 22.01.2018