I***** F******
ReclamantD**** I***
PârâtI***** P****
PârâtŞ***** M****** E*******
PârâtT**** M********** M*******
PârâtÎn temeiul art. 244 alin. 1 raportat la dispoziţiile art. 183 din Codul procedură civilă din 1865, suspendă judecata cauzei privind pe reclamanta I***** F******, în contradictoriu cu pârâţii D**** I***, I***** P****, Ş***** M****** E*******, T**** M********** M*******, PINTEA OLIMPIA, Menhart Robert, până la pronunţarea unei soluţii penale definitive cu privire la cercetarea falsului. Înaintează înscrisul depus la dosarul cauzei la fila 4 respectiv Antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între D**** I***, în calitate de promitent vânzător şi I***** F******, în calitate de promitentă cumpărătoare, având dată certă nr. 15122 din 15.09.2011 dată de către BNP ASOCIAŢII CĂPUŞAN NICULINA – STOICA IOAN ALIN, împreună cu încheierile de şedinţă din data de 12 octombrie 2017 şi 9 noiembrie 2017, precum şi procesul verbal întocmit la data de 9 noiembrie 2017, prin care se constată starea acestui înscris, Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea cercetării eventualei infracţiuni comise în legătură cu acest înscris. Cu drept de recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 9 noiembrie 2017.