S********* L*********** D** T***********
ReclamantN******* D****** C*****
ReclamantS* S***** A**** S**
PârâtO** L******** G***
Chemat în garanţieAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Lucrătorilor din Transporturi (cu datele de identificare) în numele şi pentru membrul de sindicat N.D.C. (cu CNP şi cu domiciliul şi domiciliul ales) în contradictoriu cu pârâta Sambra Activ S.R.L. (cu datele de identificare). Obligă pârâta la plata în favoarea membrului de sindicat N.D.C. a sumei nete de 3.198,71 euro, în echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând drepturi salariale restante. Respinge restul pretenţiilor reclamantului. Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantul Sindicatul Lucrătorilor din Transporturi (cu datele de identificare) în numele şi pentru membrul de sindicat N.D.C. (cu CNP şi cu domiciliul şi domiciliul ales) în contradictoriu cu chematul în garanţie O** L******** G*** (cu datele de identificare). Obligă reclamantul la plata în favoarea expertului contabil Iclănzan Simina Emanuela a sumei de 2.560,20 lei reprezentând diferenţa rămasă din costul expertizei. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 30 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 598/2020 din 30.07.2020Amana pronuntarea in cauza la data de 30 iulie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.07.2020Amână cauza pentru traducerea înscrisurilor depuse la dosar în limba germană.
Incheiere de sedinta din 25.05.2020TERMEN PRESCHIMBAT
Dispune preschimbarea termenului de judecată fixat în data de 23 martie 2020, în dosarul pentinte al Tribunalului Mureş, pentru 25 mai 2020
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Termen acordat pentru efectuarea raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 14.01.2020-amanarea cauzei pentru efectuarea expertizei dispusa in cauza.
Incheiere de sedinta din 19.11.2019Termen acordat pentru efectuarea expertizei
Incheiere de sedinta din 12.09.2019Termen acordat pentru efectuarea expertizei contabile şi pentru a se solicita Tribunalului Bucure?ti audierea martorului prin comisie rogatorie
Incheiere de sedinta din 11.06.2019Se va acorda un termen mai lung, pentru a se relua procedura de citare cu OHL, în Germania
Incheiere de sedinta din 28.03.2019Termen acordat având în vedere lipsa de procedura constatată cu chematul în garan?ie O** L******** G***
Incheiere de sedinta din 17.01.2019Termen acordat pentru administrarea probelor încuviintate
Incheiere de sedinta din 11.12.2018Termen acordat pentru comunicarea înscrisurilor traduse către pârâtă
Incheiere de sedinta din 09.10.2018Termen acordat pentru a se realiza traducerea din limba engleză în limba română a înscrisurilor înaintate la dosar de către chematul în garanţie.
Incheiere de sedinta din 11.09.2018- lipsa procedura
Incheiere de sedinta din 24.05.2018Termen acordat pentru depunerea de către pârâtă a înscrisurilor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 12.04.2018se vor comunica actele chematului in garantie
Incheiere de sedinta din 06.02.2018Suspendat, conform art. 242 al. 1 C.pr.civ.
Incheiere suspendare din 05.10.2017termen acordat pentru comunicarea către chematul în garan?ie a actelor dosarului, după traducerea acestora în limba germană
Incheiere de sedinta din 07.09.2017Suspendă, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, judecarea acţiunii civile formulate de reclamantul S.L.D.T. (cu sediul), în numele şi pentru membrul de sindicat N.D.-C., în contradictoriu cu pârâta SC S.A. SRL (cu sediul). Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, recursul urmând a fi depus la Tribunalul Mureş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 iunie 2017.
Incheiere suspendare din 20.06.2017