C***** J****** C************* C************ - I******* Ş* T*** L*****
PetentG** T****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta PRIMĂRIA COMUNEI JOSENI, reprezentat de către Gall Szabolcs, în calitate de primar, în contradictoriu cu intimatul G** T**** şi în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale de 730 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenţie seria CP nr. 6495198 din 16.10.2014 cu sancţiunea obligării sale de a presta activităţi în folosul comunităţii pe durata a 42 ore, în cadrul Serviciului public de administrare a domeniului public şi privat de interes local aflat în aparatul de specialitate al Primarului Comunei Joseni. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Gheorgheni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 24.11.2017.
Hotarare 1708/2017 din 24.11.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2017