B**** G******
ReclamantA************ F********* P****** G*****
PârâtA************ F******* P***** M**** B********
Chemat în garanţieAdmite cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamantul BACIU GIORGEL. Dispune îndreptarea eroii materiale din cuprinsul sentinţei nr.78/29.01.2018 (dosar nr.1192/121/2017) a Tribunalului Galaţi-Secţia CAF, în sensul că prenumele reclamantului se va citi în mod corect GIORGEL, în loc de GEORGEL cum s-a consemnat în mod eronat. Restul menţiunilor din cuprinsul sentinţei nr.78/29.01.2018 (dosar nr.1192/121/2017) a Tribunalului Galaţi-Secţia CAF se menţin. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Galaţi sub sancţiunea nulităţii Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 16.07.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.07.2018Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii invocate de AJFP Galaţi prin întâmpinare. Admite acţiunea principală în Contencios administrativ şi fiscal, privind pe B**** G******, pe pârât AJFP Galaţi şi chemat în garanţie AFM BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, str. Splaiul Independenţei, nr. 294, corp A, sector 6 având ca obiect RESTITUIRE TIMBRU DE MEDIU. Obligă pârâta AJFP Galaţi să restituie reclamantului suma de 853 LEI încasată cu chitanţa seria TS306 nr. 10000130432/29.09.2015 actualizata cu dobânda legală de la data plăţii (29.09.2015) până la restituirea integrală si efectiva. Admite cererea de chemare în garanţie a Administraţiei Fondului Pentru Mediu Bucureşti formulată de AJFP Galaţi. Obligă chemata în garanţie să plătească pârâtei AJFP Galaţi suma de 853 LEI actualizata cu dobânda legală de la data plăţii (29.09.2015) până la restituirea integrală si efectiva. Obligă pârâta să achite reclamantului 85,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă timbru). Obligă chemata în garanţie să plătească pârâtei suma de 85,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Galaţi sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 29.01.2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 78/2018 din 29.01.2018Amână pronun?area la 29.01.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2018pentru citarea chematei în garanţie
Incheiere de sedinta din 24.11.2017