V***** P******
Contestator CondamnatÎn temeiul prev. art. 425 1, alin. 7, pct. 2, lit. b – Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatoarea V***** P****** împotriva sentinţei penale nr. 1544 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Ploieşti. Desfiinţează în întregime sentinţa penală şi, rejudecînd în fond, admite propunerea de liberare condiţionată a intimatei condamnate V***** P******, din executarea pedepsei 4 (patru) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1/2015 a Tribunalului Giurgiu. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 100, alin. 1, lit. a – d – Codul penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului V***** P******, de sub puterea MEPÎ nr. 1/2015 emis de Tribunalul Giurgiu, dacă nu este arestată sau deţinută în altă cauză. Atrage atenţia condamnatei asupra disp. art. 104, alin. 1 – Codul penal privind efectele revocării liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile de judecată rămîn în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iulie 2017.
Hotarare 326/2017 din 13.07.2017preschimbă termenul de judecată
Rezolutie din 03.07.2017