F***** C*******
Inculpat1.1 În baza art.335 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin.(1), art. 43 alin.(3) C.pen., cu referire la art. 396 alin.(1), (2) ?i (10) C.proc.pen. rap. la art.375 C.proc.pen. condamnă inculpatul FÂNARU Cristian, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere . 1.2 Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit. a) şi b) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.(1) lit.c ) C. pen. 1.3 Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a) şi lit.b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art.65 alin.(1), (3) C.pen. 2.1 În baza art.336 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin.(1), art. 43 alin.(3) C.pen., cu referire la art. 396 alin.(1), (2) ?i (10) C.proc.pen. rap. la art.375 C.proc.pen. condamnă inculpatul FÂNARU Cristian, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e . 2.2 Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit. a) şi b) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.(1) lit.c ) C. pen. 2.3 Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a) şi lit.b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art.65 alin.(1), (3) C.pen. 3. În baza art. 39 alin.(1) lit.b) C.pen. aplică pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare, pe care o spore?te cu o treime din cealaltă pedeapsă, pedeapsa rezultantă pe care trebuie să o execute inculpatul FÂNARU Cristian fiind de 1 (un) an ?i 4 (patru) luni închisoare . 3.2 Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit. a) şi b) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.(1) lit.c ) C. pen. 3.3 Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a) şi lit.b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art.65 alin.(1), (3) C.pen. 4. Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat angajat ?ăranu Anghel, din cadrul Baroului Bacău. 5. În baza art.274 alin.(1) C.proc.pen., obligă inculpatul FÂNARU Cristian la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. 6. Solu?ia se comunică ?i apărătorului inculpatului, pe adresa Baroului Bacău. Cu drept de a formula cerere de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică , astăzi 22 octombrie 2018 .
Hotarare 1987/2018 din 22.10.2018În baza art. 391 alin.2 C.proc.pen., având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronun?are la data de 22 octombrie 2018. Pronun?ată în ?edin?ă publică astăzi 15.10.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.10.2018În baza art. 391 alin.1 C.proc.pen., stabile?te termen pentru pronun?are la data de 15 octombrie 2018 Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.10.2018.
Incheiere de sedinta din 02.10.2018Repune cauza pe rol . Emite adresă la Serviciul cazier judiciar în vederea actualizării cazierului Citează păr?ile ?i informează procurorul cu privire la termenul acordat. Stabile?te termen la data de 02.10.2018, ora 9.00. Pronun?ată în ?edin?ă publică astăzi, 29.06.2018.
Incheiere de sedinta din 29.06.2018În baza art.391 alin.(2) C.pr.pen. amână pronunţarea la data de 29.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.06.2018În baza art.391 alin.(2) C.pr.pen. amână pronunţarea la data de 27.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.06.2018În baza art.391 alin.(2) C.pr.pen. amână pronunţarea la data de 25.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2018În baza art.391 alin.(2) C.pr.pen. amână pronunţarea la data de 22.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.06.2018În baza art.391 alin.(2) C.pr.pen. amână pronunţarea la data de 18.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.06.2018În baza art.391 alin.(2) C.pr.pen. amână pronunţarea la data de 04.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.05.2018În baza art.391 alin.(2) C.pr.pen. amână pronunţarea la data de 30.05.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.05.2018În baza art.391 alin.(1) C.pr.pen. stabileşte termen pentru pronunţare la data de 21.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2018pentru continuitate complet, amana cauza la 15.05.2018, ora 09:00, C8, sala 10.
Incheiere de sedinta din 03.04.2018amana cauza la 03.04.2018, ora 09:00, C8, sala 10, pentru ataşarea sentintei penale solicitata de ministerul public.
Incheiere de sedinta din 13.02.2018