C****** S*************
InculpatM******** R*** C******
InculpatÎn temeiul art.278 Cod pr. penală, Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele încheierii penale nr. 31/CP din 30.08.2017 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1193/88/2017/a1, în sensul că alineatul 5 de la fila 5 de la se va citi „Deşi inculpaţilor le-a fost comunicat obiectul procedurii în cameră preliminară, precum şi termenul în care pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, nici aceştia şi nici avocatul desemnat din oficiu pentru inculpatul Chirică Sorin Cristian, nu au formulat astfel de cereri şi excepţii.” cum este corect, în loc de „Deşi inculpaţilor le-a fost comunicat obiectul procedurii în cameră preliminară, precum şi termenul în care pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, nici aceştia, nici avocaţii aleşi ai inculpaţilor, nu au formulat astfel de cereri şi excepţii.” cum în mod eronat s-a consemnat. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27.09.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 27.09.2017În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 79D/P/2015 din 26.05.2017 întocmit de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii: - Chirica Sorin-Cristian pentru comiterea infrac?iunilor de: trafic de droguri de risc, prev. ?i ped. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, trafic de droguri de mare risc, prev. ?i ped. de art. 2 alin.2 din Legea 143/2000, de?inerea de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. ?i ped. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 şi nerespectarea regimului armelor ?i muni?iilor, faptă prev. de art. 342 alin. 2 din C.Pen., toate cu aplicarea art. 38 alin.1 din C.Pen. - Marinescu Radu-Ciprian pentru comiterea infrac?iunii de de?inerea de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. ?i ped. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000; Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii privind pe inculpaţii Chirica Sorin-Cristian şi Marinescu Radu-Ciprian . Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.08.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara31/2017 din 30.08.2017