M**** V* I**********
InculpatÎn baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 99/P/2017 din 11.05.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, judeţul Buzău, privind pe inculpatul MUREA ILIE DANIEL trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. şi ped. de art. 336 alin 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Murea Ilie Daniel. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, potrivit art. 347 alin. 1 Cod de procedură penală. Contestaţia se depune la Judecătoria Pătârlagele. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 10.08.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara din 10.08.2017