M***** S***** M*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 Cod Penal cu aplic. art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod de procedura penala condamna pe inculpatul M***** S***** M*****, la pedeapsa de un an închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune inculpatului să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.p. impune inculpatului ca, în perioada de supraveghere să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 60 zile, în folosul Primăriei Aref sau în folosul Primăriei Corbeni, jud. Argeş. În baza art. 91 alin. 4 C.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1 C.p. referitoare la nerespectarea cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse. In baza art. 398 rap. la 274 al 1 Cpp obliga inculpatul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel la Curtea de Apel Pitesti în termen de 10 zile conform dispoziţiilor art. 410 din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică din 26.09.2017, la sediul Judecătoriei Curtea de Argeş.
Hotarare 305/2017 din 26.09.2017Pronunţarea în cauză se face la data de 26 septembrie 2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 septembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2017