S*** C******** D* C******* A P******* S*****
Recurent ReclamantA****** D* P**** Ş* I********** P***** A*********** C****** J******* B*****
Intimat PârâtA****** P***** F********* I************ R*****
Intimat PârâtM******* D******
Intimat PârâtO****** M******
Intimat PârâtRespinge ca nefondată cererea de lămurire dispozitiv. Definitivă.
Incheiere de sedinta secreta din 11.09.2018Având în vedere faptul că nu este o cauză care să fie soluţionată pe vară, va fi soluţionată de completul care a fost iniţial investit, conform Hotărârii nr. 23/2018 Colegiului de conducere al Curţii de Apel Galaţi.
Incheiere de sedinta secreta din 20.07.2018Admite recursul declarat de reclamanta SC Complexul de Creştere a Porcilor SRL împotriva sentinţei civile nr.1202/Fca/14.06.2017 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.11/113/2016 pe care o casează în parte şi, în rejudecare: Ia act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii de despăgubiri în contradictoriu cu pârâtele M******* D******, O****** M****** şi Gobeja Mariana Aurora. Admite în parte cererea formulate de reclamanta SC Complexul de Creştere a Porcilor SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură- Centrul Judeţean Brăila, astfel cum a fist completată. Anulează Decizia de excludere nr.a.1.3 BR007/7.10.2015 pentru măsura 215- plăţi în favoarea bunăstării animalelor pachet a)porcine şi Înştiinţarea de Respingere din control administrativ nr.14548/6.10.2015 emise de pârâta APIA- Centrul Judeţean Brăila. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile recurate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. CERERE REVIZUIRE DOS. 307/44/2018
Hotarare 581/2018 din 15.03.201815.03.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2018Având în vedere termenul stabilit pentru soluţionarea cererii de strămutare, urmează a acorda termen de judecată,
Incheiere de sedinta din 13.02.2018pt.a se solution cererea de strămutare
Incheiere de sedinta din 11.01.2018Încheiere Respinge cererea de rcuzare a doamnelor judecător Panţuru Emilia şi Dimitriu Virginia, ca nefondate. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare conf.art.53 alin.1 NCPC.
Incheiere recuzare din 13.12.2017Pentru soluţionarea cererilor de recuzare, şi legala constituire a completului de judecată,
Incheiere de sedinta din 12.12.2017