Dosar 12018/325/2017 din 16.05.2017

modificări acte constitutive persoane juridice


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12018/325/2017
Data dosar:
16.05.2017
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
modificări acte constitutive persoane juridice
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.05.2017 la ora 13:00

    Complet: C18PJ
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de către petenta ASOCIAŢIA „VICTORIA” A LUPTĂTORILOR ÎN REVOLUŢIE DIN TIMIŞOARA, având ca obiect modificare acte constitutive. Încuviinţează modificarea actelor constitutive ale petentei ASOCIAŢIA „VICTORIA” A LUPTĂTORILOR ÎN REVOLUŢIE DIN TIMIŞOARA conform Actului adiţional la actul constitutiv al Asociaţiei Victoria a Luptătorilor din Timişoara atestat sub nr.380 din 15.05.2017 de av.Demian Alexandra din cadrul Baroului Timiş. Încuviinţează modificarea componenţei Consiliul de Conducere al Asociaţiei, Dispune înscrierea modificărilor astfel survenite, în Registrul Special - Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.05.2017.

    6795/2017 din 29.05.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD