I******* A********
InculpatI******* E****
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. (1), (4) si (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 1 lună închisoare în sarcina inculpatului I******* A********, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoresti prev. de art. 32 rap.la art 23 alin.1 lit.d şi f din Legea 217/2003 Rep. pentru prevenirea si combaterea violentei în familie. In baza art. 83 alin. (1) C. pen. amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunica art. 86 alin. (1) C. pen Serviciului de Probaţiune Olt. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Respinge ca nefondată actiunea civilă formulată de persoana vătămată I******* E****. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obliga pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.05.2018.
Hotarare 486/2018 din 25.05.2018În baza art. 391 alin. 2 C.p.p. amână pronunţarea la data de 25.05.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2018În baza art. 391 alin. 1 C.p.p. stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 18.05.2018
Incheiere de sedinta din 16.05.2018Amână judecarea cauzei pentru o eventuală împăcare a părţilor
Incheiere de sedinta din 25.04.2018Amână judecarea cauzei având în vedere încuviinţarea cererii formulate în acest sens de inculpat pentru angajare apărător
Incheiere de sedinta din 21.02.2018