N*** D***** G******
PetentI************ D* P****** J******* B*******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de reclamantul N*** D***** G****** în contradictoriu cu pârâtul I************ D* P****** J******* B*******. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 5000 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PBTX nr. 045770 din data de 12.06.2017, întocmit de reprezentanţii intimatului, cu sancţiunea „avertisment”, atrăgând atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de contravenţie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.11.2017.
Hotarare 5672/2017 din 16.11.2017Pentru a se prezenta martorul în vederea audierii.
Incheiere de sedinta din 31.10.2017În temeiul art. 255 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 258 din Codul de procedură civilă, încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, iar pentru petent şi proba testimonială cu martorul Niga Vasile, cu domiciliul în sat Deia, comuna Frumosu, jud. Suceava.
Incheiere de sedinta din 05.10.2017