C******* V*****
Contestator CondamnatAdmite contestaţia formulată de condamnatul Corcoata Vasile Constantin, împotriva sentinţei penale nr. 1274 din data de 30.10.2017, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 12052/225/2017. Desfiinţează integral sentinţa atacată şi rejudecând : Admite cererea şi propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Corcoata Vasile Constantin. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat, Corcoata Vasile Constantin din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 583/2016, pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin. Dispune punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat, Corcoata Vasile Constantin, de sub puterea mandatului nr.757/2016, emis de Judecătoria Dr. Tr. Severin, dacă nu este reţinut în altă cauză. În baza art. 275 al. 3 C.p.p., Cheltuielile judiciare efectuate în tot cursul procesului penal rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 C.p.p., Suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, Ionică Aura, rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 15.12.2017, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 483/2017 din 15.12.2017