Dosar 12055/231/2017 din 18.08.2017

liberarea condiţionată (art.587 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12055/231/2017
Data dosar:
18.08.2017
Instanta:
Judecătoria Focșani
Departament:
Sectia penala
Obiect:
liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.09.2017 la ora 9:00

    Complet: Completul P3C2 penal
  • admite cererea

    Admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul MARCU MARICEL -ION, în prezent deţinut in Penitenciarul Focşani. În temeiul art. 59 C.pen. si art. 60 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din noul Cod Penal, dispune liberarea condiţionată a condamnatului MARCU MARICEL -ION, în prezent deţinut in Penitenciarul Focşani, din pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 158/2012, pronunţată de Tribunalul Bacău, pentru săvârşirea infracţiunii la Lege privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (Legea 678/2001). Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art.61 din Codul penal din 1969 privind revocarea liberării condiţionate. Dispune punerea în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 323/2012 emis de Tribunalul Bacău. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu (avocat Avram Oana Elena, cu delegaţie pentru asistenta judiciară obligatorie nr. 1841/ 30.08.2017 emisă de Baroul Vrancea) în cuantum de 130 lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 septembrie 2017.

    Hotarare 1254/2017 din 20.09.2017
  • Sedinta din data de 13.09.2017 la ora 9:00

    Complet: Completul P3C2 penal
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei pentru data de 20.09.2017 avand in vedere lipsa de aparare.

    Incheiere de sedinta din 13.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD