S* M***** C**** S* B******** P*** R****** S**** F**
ReclamantI******** O***
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta SC Modern Calor SA Botoşani în contradictoriu cu pârâta Ivanciuc Olga. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 39,64 lei cu titlu de preţ energie termică cuprinsă în facturile restante ataşate la dosar, aferentă perioadei 30.11.2015-30.11.2016 şi penalităţi de întârziere calculate potrivit clauzei penale contractuale, a Legii nr. 51/2006 şi a Legii nr. 325/2006, de la data scadenţei facturilor şi până la data achitării efective a debitului, fără ca valoarea totală a penalităţilor să depăşească cuantumul debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în sumă de 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Cu drept de a formula apel la Tribunalul Botoşani în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.10.2017.
Hotarare 4989/2017 din 23.10.2017Constatând că părţile nu au fost legal citate, întrucât la dosar nu s-au întors dovezile de comunicare cu acestea, faţă de dispoziţiile art. 160 alin. (3) şi cele ale art. 153 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, va dispune amânarea judecării cauzei şi citarea părţilor, cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege.
Incheiere de sedinta din 22.09.2017