S*** E***** S*****
ReclamantU******** (***** B****** G*******
PârâtAmână pronunţarea la data de 03.02.2023, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2023Având în vedere că părţile sunt de acord ca vânzarea să se facă prin bună învoială, precum şi acordul acestora pentru stabilirea unui termen mai mare de 3 luni, instanţa stabileşte ca aceasta să fie efectuată până la data de 25.01.2023. Încheierea poate fi atacată separat cu apel în termen de 15 zile de la pronunţare.
Incheiere de sedinta din 22.09.2022Amână judecarea cauzei la data de 22.09.2022.
Incheiere de sedinta din 16.06.2022Pentru comunicarea înscrisurilor depuse la dosar, amână judecarea cauzei la data de 16.06.2022.
Incheiere de sedinta din 12.05.2022Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar, amână judecarea cauzei la data de 12.05.2022. Dispune comunicare notelor către pârâtă şi pune în vedere să îşi exprime punctul de vedere.
Incheiere de sedinta din 24.03.2022Pentru consemnarea onorariului de expert şi în vederea comunicării răspunsului la obiecţiuni părţilor, amână judecarea cauzei la data de 24.03.2022.
Incheiere de sedinta din 24.02.2022În vederea comunicării obiecţiunilor la expertiză.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022Pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză, amână judecarea cauzei la data de 13.01.2022.
Incheiere de sedinta din 09.12.2021În vederea depunerii raportului de expertiză. Pune în vedere expertului să evalueze întreg imobilul. (cu toate construc?iile de pe amplasament)
Incheiere de sedinta din 28.10.2021Pentru ca reclamanta să facă dovada achitării diferenţei de onorariu a expertului judiciar Stanciu Nicolae, în cuantum de 687 lei, sub sancţiunea suspendării. Prorogă discutarea notelor comunicate de expert judiciar Gârleşteanu Monica la termenul următor.
Incheiere de sedinta din 30.09.2021În vederea efectuării unei noi expertize în specialitatea evaluare construcţii civile. Pune în vedere reclamantei ca în termen de 5 zile să achite expertului onorariul provizoriu în cuantum de 1.000 lei şi să comunice acestuia înscrisurile necesare efectuării expertizei.
Incheiere de sedinta din 19.07.2021Pentru ca reclamanta să indice temeiul de drept în ceea ce priveşte înlăturarea în integralitate a raportului de expertiză. Prorogă discutarea efectuării unei noi expertize. Pune în vedere pârâtei, având în vedere că obiectul acţiunii este de partaj judiciar, să indice modalitatea în care ar dori să se facă partajul.
Incheiere de sedinta din 24.06.2021Pune în vedere reclamantei să achite în termen de 10 zile diferenta de onorariu pentru expert în cuantum de 2.230 lei. Încuviinţează obiecţiunile cu exceptia celor de la pct. 9, 10 şi 15. Dispune comunicarea acestora expertului şi îi pune în vedere să răspundă până la următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 29.04.2021În vederea pronunţării asupra excepţiei tardivităţii constatării decăderii din proba expertizei tehnice judiciare şi a înlocuirii expertului.
Incheiere de sedinta din 11.03.2021Citarea expertului judiciar.
Incheiere de sedinta din 14.01.2021Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 04.11.2020Admite excepţia. Respinge, ca tardivă, cererea de recuzare a expertului judiciar Stancu Ioan Nicolae, formulată de către reclamantă. Amână judecarea cauzei la data de 4 noiembrie 2020, pentru când părţile au termen în cuno?tin?ă.
Incheiere de sedinta din 23.09.2020Pune în vedere reclamantei să depună la dosar, în original, dovada achitării taxei judiciare de timbru, aferentă cererii dee recuzare.
Incheiere de sedinta din 29.06.2020SUSPENDAT Conf. Decret 195/2020
Rezolutie din 07.05.2020Admite cererea de amânare.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Amână judecarea cauzei la data de 12 martie 2020.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 21.11.2019Respinge cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de reclamantă.
Incheiere de sedinta din 17.10.2019Pentru continuitatea completului
Incheiere de sedinta din 18.07.2019Suspendat, în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 C.p.c.
Incheiere suspendare din 31.01.2018Amânat,la cererea părţilor din proces.
Incheiere de sedinta din 13.12.2017Amânat pentru o eventuală solutionare a litigiului pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 28.11.2017Amânat pentru a se solicita copia dosarului execuţional.
Incheiere de sedinta din 18.10.2017