G***** N******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen.; Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din 25.10.2017 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 1429/P/2017, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, în cauza privind pe inculpatul G***** N******, trimis în judecată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor concurente de conducere fără permis (două fapte – din 03.04.2017 şi 15.04.2017) şi conducere sub influenţa alcoolului (două fapte – din 03.04.2017 şi 15.04.2017), prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen., art. 336 alin. (1) C. pen. şi art. 336 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul major G***** N******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 20 decembrie 2017.
Incheierefinalacamerapreliminara1310/2017 din 20.12.2017