P******* C****** R************* D* I******* Ş* T*** L*****
PetentB****** I***
IntimatAdmite cererea formulată de către petentul PRIMĂRIA COMUNEI REMETEA, în contradictoriu cu intimatul B****** I***. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PA nr. 1502635 din 13.09.2016 cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 37 ore în cadrul Serviciului public de administrare a domeniului public şi privat de interes local aflat în aparatul de specialitate al Primarului Comunei Remetea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Gheorgheni. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.11.2017.
Hotarare 1621/2017 din 16.11.2017