C**** V* C*******
PetentAdmite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Baia Mare, privind pe condamnatul C.C., deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1972/2016 a Judecătoriei Baia Mare şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 2260/2016, emis de Judecătoria Baia Mare şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 104 din Codul penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în ......... În temeiul art. 275, alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei, care se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către apărătorul desemnat din oficiu, avocat Surducan Cristina. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 14 decembrie 2017.
Hotarare 3799/2017 din 14.12.2017