F**** L******
PetentÎn temeiul art. 587 alin.(1) C. proc. pen., admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Bacău, privind pe persoana condamnată F**** L******. Dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate F**** L****** din starea de de?inere în care se află în executarea pedepsei de 12 (doisprezece ) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.18/2009 a Tribunalului Sibiu, în urma căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr.23/2009. Atrage atenţia persoanei condamnate asupra prevederilor art. 104 alin.(2) C. pen. privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi suportat din fondul Ministerului Justi?iei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 august 2017.
Hotarare 1252/2017 din 25.08.2017din lipsa de timp pentru deliberare amana pronuntarea la 25.08.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.08.2017