A****** N******
InculpatA****** I***** M******
InculpatC******* I****
InculpatD**** A*****
InculpatG**** F*****
InculpatÎn temeiul art. 278 Cod procedură penală dispune din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta/ dispozitivul şi considerentele Încheierii penale nr. 76 din data de 03.11.2017, pronunţate în dosarul penal nr. 12158/279/2017 al Judecătoriei Piatra Neamţ, în sensul că în cuprinsul paragrafului prin care i s-a atras atenţia inculpatei A****** I***** M****** cu privire la condiţiile în care poate părăsi imobilul la care s-a dispus a fi executată măsura arestului la domiciliu, se vor trece menţiunile corecte, referitoare la adresa de domiciliu a inculpatei, după cum urmează: „Atrage atenţia inculpatei A****** I***** M****** că, pe durata măsurii, poate părăsi imobilul situat în com. Rediu, sat Poloboc, str. Dealul Preo?i, nr. 8, jud. Neamţ , pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora, precum şi asupra faptului că, la cererea scrisă şi motivată a inculpatului, judecătorul, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învăţământ sau de pregătire profesională ori la alte activităţi similare sau pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.” - în locul menţiunilor greşite: „Atrage atenţia inculpatei A****** I***** M****** că, pe durata măsurii, poate părăsi imobilul situat în sat Râ?e?ti, com. Drînceni, jud. Vaslui, pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora, precum şi asupra faptului că, la cererea scrisă şi motivată a inculpatului, judecătorul, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învăţământ sau de pregătire profesională ori la alte activităţi similare sau pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.” Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii pronunţate. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în camera de consiliu, azi 15.11.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.11.20171.În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul A****** N******. Dispune arestarea preventivă a inculpatului A****** N******, (fost Adumitroaie), în prezent deţinut în Penitenciarul Bacău, cercetat în dosarul nr. 2968/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru săvârşirea în concurs real şi în stare de recidivă a următoarelor infracţiuni: - două infrac?iuni de în?elăciune, fapte prev. ?i ped. de art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. e C.pen., în dauna persoanelor vătămate Harasemiuc Daniil, Boacă Vica; -trei infrac?iuni de în?elăciune, fapte prev. ?i ped. de art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanelor vătămate Trandabă? Elisaveta, Iacomi Georgeta ?i Raveica Steliana; - o infrac?iune de tentativă de în?elăciune, faptă prev. ?i ped. de art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. e C.pen., în dauna persoanei vătămate Fetcu Teodora; - patru infrac?iuni de tentativă de în?elăciune, fapte prev. ?i ped. de art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanelor vătămate Mitrea Maria, Dănilă Irina Monica, Chi?a Feliciea ?i Iftime Ecaterina; - o infrac?iune de complicitate la în?elăciune, faptă prev. ?i ped. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanei vătămate Marian Ruxanda; - două infrac?iuni de complicitate la tentativă de în?elăciune, fapte prev. ?i ped. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap. la art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanelor vătămate Bucur Popa Ana ?i Acostăchioaie Ilie; toate cu aplic art. 38 alin. (1) C.pen. ?i art. 41 alin. (1) C.pen., pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 03.11.2017 şi până la data 02.12.2017, inclusiv. 2. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul C******* I****. Dispune arestarea preventivă a inculpatului C******* I****, , în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguran?ă – Ia?i, , cercetat în dosarul nr. 2968/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru săvârşirea în concurs real şi în stare de recidivă a următoarelor infracţiuni: - o infrac?iune de în?elăciune, faptă prev. ?i ped. de art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanei vătămate Marian Ruxanda; - cinci infrac?iuni de tentativă de în?elăciune, fapte prev. ?i ped. de art. 32 alin. )1) C.pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanelor vătămate Acostăchioaie Ilie, Bucur Popa Ana, Popa Elena, Gîdioi Maria ?i Feizula Ileana; - o infrac?iune de complicitate la în?elăciune, faptă prev. ?i ped. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanei vătămate Iacomi Georgeta; toate cu aplic art. 38 alin. (1) C.pen. ?i art. 41 alin. (1) C.pen. pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 03.11.2017 şi până la data 02.12.2017, inclusiv. 3. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul G**** F*****. Dispune arestarea preventivă a inculpatului G**** F*****, (fost Petrachi), în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguran?ă – Ia?i, cercetat în dosarul nr. 2968/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru săvârşirea în concurs real şi în stare de recidivă a următoarelor infracţiuni: - o infrac?iune de complicitate la în?elăciune, faptă prev. ?i ped. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanei vătămate Iacomi Georgeta; - trei infrac?iuni de complicitate la tentativă de în?elăciune, fapte prev. ?i ped. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap. la art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanelor vătămate Acostăchioaie Ilie, Bucur Popa Ana ?i Popa Elena; toate cu aplic art. 38 alin. (1) C.pen. ?i art. 41 alin. (1) C.pen. pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 03.11.2017 şi până la data 02.12.2017, inclusiv. 4. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul D**** A*****. Dispune arestarea preventivă a inculpatului D**** A*****, (arestat preventiv în altă cauză), cercetat în dosarul nr. 2968/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ pentru săvâr?irea în concurs real a următoarelor infracţiuni: - o infrac?iune de în?elăciune, faptă prev. ?i ped. de art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanei vătămate Trandabă? Elisaveta; - patru infrac?iuni de complicitate la tentativă de în?elăciune, fapte prev. ?i ped. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap. la art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanelor vătămate Mitrea Maria, Dănilă Irina Monia, Chi?a Feliciea ?i Iftime Ecaterina; toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen. pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 03.11.2017 şi până la data 02.12.2017, inclusiv. 5. În temeiul art. 227 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Rusu Ştefan-Eduard . În temeiul art. 227 alin.2 Cod procedură penală, raportat la art. 218 Cod procedură penală, art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Rusu Ştefan-Eduard, cercetat în dosarul nr. 2968/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru săvârşirea în concurs real a următoarelor infracţiuni: - două infrac?iuni de complicitate la în?elăciune, fapte prev. ?i ped. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanelor vătămate Raveica Steliana şi Marian Ruxanda; - două infrac?iuni de complicitate la tentativă de în?elăciune, fapte prev. ?i ped. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap. la art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanelor vătămate Gîdioi Maria ?i Feizula Ileana; toate cu aplic art. 38 alin. (1) C. pen. pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 03.11.2017 şi până la data 02.12.2017, inclusiv. În temeiul art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, stabileşte în sarcina inculpatului Rusu Ştefan-Eduard obligaţia de a nu părăsi imobilul, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată pe rolul căreia se află cauza. În temeiul art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Rusu Ştefan-Eduard are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organelor de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat. b) să nu comunice pe nicio cale, cu coinculpaţii din prezenta cauză penală (Petrachi Rozica, A****** I***** M******, Borş Cristi Alexandru D**** A*****, G**** F*****, C******* I**** şi A****** N****** ) . Supravegherea inculpatului pe durata arestului la domiciliu va fi exercitată de Poliţia Municipiului Iaşi, judeţul Neamţ. În temeiul art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului Rusu Ştefan-Eduard că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Atrage atenţia inculpatului Rusu Ştefan-Eduard că, pe durata măsurii, poate părăsi imobilul situat în municipiul Ia?i, str. Aleea Strugurilor, nr. 32, jud. Ia?i, pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora, precum şi asupra faptului că, la cererea scrisă şi motivată a inculpatului, judecătorul, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învăţământ sau de pregătire profesională ori la alte activităţi similare sau pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului. În temeiul art. 221 alin. 7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului Rusu Ştefan-Eduard că, în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, poate părăsi imobilul, fără permisiunea instanţei de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta Poliţia Municipiului Iaşi şi Judecătoria Piatra Neamţ. În temeiul art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, copia prezentei încheieri se comunică, de îndată, inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi şi Poliţiei Municipiului Iaşi, judeţul Iaşi, organ desemnat cu supravegherea inculpatului, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră. 6. În temeiul art. 227 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Borş Cristi Alexandru . În temeiul art. 227 alin.2 Cod procedură penală, raportat la art. 218 Cod procedură penală, art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Borş Cristi Alexandru, cercetat în dosarul nr. 2968/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru săvârşirea în concurs real a următoarelor infracţiuni: - două infrac?iuni de în?elăciune, fapte prev. ?i ped. de art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanelor vătămate Raveica Steliana ?i Marian Ruxanda; - două infrac?iuni de complicitate la tentativă de în?elăciune, fapte prev. ?i ped. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap. la art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanelor vătămate Gîdioi Maria ?i Feizula Ileana; toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen. pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 03.11.2017 şi până la data 02.12.2017, inclusiv. În temeiul art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, stabileşte în sarcina inculpatului Borş Cristi Alexandru obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în sat Râ?e?ti, com. Drânceni, jud. Vaslui, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată pe rolul căreia se află cauza. În temeiul art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Borş Cristi Alexandru are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organelor de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice pe nicio cale, cu coinculpaţii din prezenta cauză penală (Petrachi Rozica, A****** I***** M******, Rusu Ştefan-Eduard, D**** A*****, G**** F*****, C******* I**** şi A****** N****** ) . Supravegherea inculpatului pe durata arestului la domiciliu va fi exercitată de Poliţia Municipiului Vaslui, judeţul Vaslui. În temeiul art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului Borş Cristi Alexandru că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Atrage atenţia inculpatului Borş Cristi Alexandru că, pe durata măsurii, poate părăsi imobilul pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora, precum şi asupra faptului că, la cererea scrisă şi motivată a inculpatului, judecătorul, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învăţământ sau de pregătire profesională ori la alte activităţi similare sau pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului. În temeiul art. 221 alin. 7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului Borş Cristi Alexandru că, în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, poate părăsi imobilul, fără permisiunea instanţei de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta Poliţia Municipiului Vaslui şi Judecătoria Piatra Neamţ. În temeiul art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, copia prezentei încheieri se comunică, de îndată, inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui şi Poliţiei Municipiului Vaslui, judeţul Vaslui, organ desemnat cu supravegherea inculpatului, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră. 7. În temeiul art. 227 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpata A****** I***** M******. În temeiul art. 227 alin.2 Cod procedură penală, raportat la art. 218 Cod procedură penală, art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul A****** I***** M******, cercetată în dosarul nr. 2968/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru săvârşirea în concurs real a următoarelor infracţiuni: - patru infrac?iuni de complicitate la în?elăciune, fapte prev. ?i ped. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanelor vătămate Trandabă? Elisaveta, Iacomi Georgeta, Raveica Steliana ?i Marian Ruxanda; - şase infrac?iuni de complicitate la tentativă de în?elăciune, fapte prev. ?i ped. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap. la art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanelor vătămate Mitrea Maria, Dănilă Irina Monica, Chi?a Feliciea, Iftime Ecaterina, Bucur Popa Ana ?i Acostăchioaie Ilie, toate cu aplic art. 38 alin. (1) C.pen. pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 03.11.2017 şi până la data 02.12.2017, inclusiv. În temeiul art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, stabileşte în sarcina inculpatei A****** I***** M****** obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în com. Rediu, sat Poloboc, str. Dealul Preo?i, nr. 8, jud. Neamţ, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată pe rolul căreia se află cauza. În temeiul art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpata A****** I***** M****** are următoarele obligaţii: a)să se prezinte în faţa organelor de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemată; b) să nu comunice pe nicio cale, cu coinculpaţii din prezenta cauză penală (Petrachi Rozica, Borş Cristi Alexandru, Rusu Ştefan-Eduard, D**** A*****, G**** F*****, C******* I**** şi A****** N****** ) . Supravegherea inculpatei pe durata arestului la domiciliu va fi exercitată de Secţia de Poliţie Borleşti, judeţul Neamţ. În temeiul art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei A****** I***** M****** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Atrage atenţia inculpatei A****** I***** M****** că, pe durata măsurii, poate părăsi imobilul pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora, precum şi asupra faptului că, la cererea scrisă şi motivată a inculpatului, judecătorul, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învăţământ sau de pregătire profesională ori la alte activităţi similare sau pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului. În temeiul art. 221 alin. 7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei A****** I***** M****** că, în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, poate părăsi imobilul, fără permisiunea instanţei de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta Poliţia Borleşti şi Judecătoria Piatra Neamţ. În temeiul art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, copia prezentei încheieri se comunică, de îndată, inculpatei, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ şi Poliţiei Borleşti, judeţul Neamţ, organ desemnat cu supravegherea inculpatei, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră. 8 . În temeiul art. 219 Cod procedură penală, raportat la art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpata Petrachi Rozica. În temeiul art. 215 ind. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 203 alin. 2 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală dispune luarea măsurii controlului judiiciar , pentru o perioadă de 60 de zile , începând cu data de 03.11.2017 şi până la data 01.01.2018, inclusiv, faţă de inculpata Petrachi Rozica, cercetată în dosarul nr. 2968/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru săvârşirea în concurs real a următoarelor infracţiuni: - o infrac?iune de în?elăciune, faptă prev. ?i ped. de art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanei vătămate Iacomi Georgeta; - două infrac?iuni de complicitate la tentativă de în?elăciune, fapte prev. ?i ped. de art. 48 alin. (1) C.pen. rap. la art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a ?i e C.pen., în dauna persoanelor vătămate Acostăchioaie Ilie ?i Bucur Popa Ana; toate cu aplic art. 38 alin. (1) C.pen. În temeiul art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata Petrachi Rozica trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată Judecătoria Piatra Neamţ şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Piatra Neamţ, judeţul Neamţ care este organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de Poliţia municipiului Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ sau ori de câte ori este chemată. În temeiul art.215 alin.2 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, stabileşte că inculpata Petrachi Rozica trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Neamţ, decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Piatra Neamţ; b) să nu se deplaseze în zone publice aglomerate; c) să comunice săptămânal Poliţiei Piatra Neamţ, judeţul Neamţ informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; d) să nu comunice pe nicio cale, cu coinculpaţii din prezenta cauză penală ( A****** I***** M******, Borş Cristi Alexandru, Rusu Ştefan-Eduard, D**** A*****, G**** F*****, C******* I**** şi A****** N****** ) . În temeiul art.215 alin.3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei Petrachi Rozica că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 272 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor din oficiu, în cuantum de 130 lei fiecare, care rămân în sarcina statului, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Neamţ (pentru domnii/doamnele avocat Tăzlăoanu Demis, Sturzu Cosma Bogdan Ionuţ, Manole Laurenţiu, Tatomir Alina Mihaela, Stoican Liviu şi Stan Octavian Constantin ). Ia act că inculpaţii Petrachi Rozica şi Rusu Ştefan Eduard au fost asistaţi de apărători aleşi. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru procuror şi inculpaţii prezenţi şi de la comunicare pentru inculpaţii care au lipsit. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 03.11.2017, ora 19.15.
Incheiere masuri preventive faza de UP 76/2017 din 03.11.2017