B****** H* Z*******
InculpatS******* J******* D* U****** " M********* B*******
Parte civilăÎn temeiul art.346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanţei cu privire la rechizitoriul nr. 6602/P/2015 întocmit la data de 14 iunie 2017 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, rechizitoriu prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Brînzac Zaharică pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.196 alin.2,3 din Codul penal, persoană vătămată fiind Paramanov Vitali. Dispune începerea judecăţii cauzei, urmând a se stabili primul termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul Brînzac Zaharică de prelungire a dreptului de circulaţie. Un exemplar al prezentei încheieri se va înainta Serviciului Judeţean de Poliţie Rutieră Botoşani, conform art. 111 alin. 6 din O.U.G. 195/2002. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare în ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi legalitatea sesizării instanţei. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 25 august 2017.
Incheierefinalacamerapreliminara din 25.08.2017Amână judecata cauzei şi dispune emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru a comunica ordonanţa prin care s-a procedat la prelungirea dreptului de circulaţie inculpatului.
Incheiere camera preliminara din 22.08.2017