Dosar 12221/278/2017 din 19.12.2017

ucidere din culpă (art.192 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12221/278/2017
Data dosar:
19.12.2017
Instanta:
Judecătoria Petroșani
Departament:
Penal
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.05.2019 la ora 9:00

    Complet: CP-F 1
  • Condamnare

    În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul P******** B******* S********, , la pedepsele de: - 2(doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infrac?iunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. şi ped. de art. 338 alin. 1 C.pen. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b şi i C.pen., anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce pe drumurile publice orice categorie de autovehicule - pe o perioadă de 3(trei) ani. În temeiul art. 65 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b şi i C.pen., pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. 3 C.pen. - 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 192 alin. 2 C.pen. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b şi i C.pen., anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce pe drumurile publice orice categorie de autovehicule - pe o perioadă de 3(trei) ani. În temeiul art. 65 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b şi i C.pen., pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. 3 C.pen. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b, art. 45 alin. 3 lit. a şi art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 3 lit. a C.pen., contopeşte pedepsele principale, complementare şi accesorii aplicate pentru infracţiunile concurente comise de către inculpatul P******** B******* S********, numitul inculpat urmând să execute următoarele pedepse rezultante: - pedeapsa principală de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare (compusă din pedeapsa cea mai mare aplicată inculpatului, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 9 luni închisoare, reprezentând o treime din cea de a doua pedeapsă, de 2 ani şi 3 luni închisoare, aplicată inculpatului, fracţie calculată conform dispoziţiilor art. 186 C.pen.) – în regim de detenţie; - pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b şi i C.pen., anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce pe drumurile publice orice categorie de autovehicule - pe o perioadă de 3(trei) ani, pedeapsă care se va executa în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. şi - pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b şi i C.pen., anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce pe drumurile publice orice categorie de autovehicule, care se va executa pe durata şi în condiţiile art. 65 alin. 3 C.pen. În temeiul art. 72 alin. 1 C.pen. şi art. 399 alin. 9 C.pr.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, cu începere de la data de 8 decembrie 2017 şi până la data de 24 ianuarie 2018. În temeiul art. 7 alin. 1 rap. la art. 3 şi art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008 şi pct. 3 din Anexa 1 din Legea nr. 76/2008, dispune, ca la rămânerea definitivă a hotărârii, să se preleveze de la inculpatul P******** B******* S********, probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 5 alin 5 din Legea nr.76/2008 informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic. În temeiul art. 25 şi art. 86 şi 397 alin. 1 C.pr.pen., admite, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile C******* A********, şi Chelariu Alexandra-Elena şi, în consecinţă: În temeiul art. 23 alin 1 şi art. 41 din Legea nr. 132/2017 raportat la art. 1381, art. 1391 alin. 1, art. 1392 şi art. 2223 alin. 1 C.civ., obligă persoana responsabilă civilmente, asiguratorul ,,Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance” S.A., cu sediul în Bucureşti, str. Constantin Aricescu, nr. 5-7, sector 1, la plata sumei de 4.475 lei către părţile civile C******* A******** şi Chelariu Alexandra-Elena, cu titlu de despăgubiri materiale şi la plata de câte 65.000 lei către fiecare dintre părţile civile C******* A******** şi Chelariu Alexandra-Elena, cu titlu de despăgubiri morale. Respinge, în rest, acţiunile civile formulate de părţile civile C******* A******** şi Chelariu Alexandra-Elena. În temeiul art. 273 alin. 1, 2 şi 5 C.pr.pen., dispune achitarea de către Tribunalul Hunedoara, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat, a sumei de 840 lei către d-na expert judiciar Dascăl Amalia Ana, sumă cuvenită d-nei expert pentru deplasările la instanţă, la chemarea instanţei. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă pe inculpatul Paraschiv Beniamin Sebastian la plata sumei de 5.240 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 4.540 lei reprezintă contravaloarea expertizei tehnice judiciare efectuată în cauză în faza de cercetare judecătorească de către d-na expert Dascăl Amalia Ana, expert judiciar şi suma cuvenită d-nei expert ca urmare a deplasării la instanţă la chemarea instanţei; suma de 300 lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale, iar suma de 400 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza cercetării judecătoreşti. Cu drept de apel, la Curtea de Apel Alba Iulia, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei minute. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Petroşani. Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 mai 2019.

    Hotarare 163/2019 din 06.05.2019
  • Sedinta din data de 22.04.2019 la ora 9:00

    Complet: CP-F 1
  • Amână cauza

    Amânat pronunţarea la data de 6 mai 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.04.2019
  • Sedinta din data de 15.04.2019 la ora 13:00

    Complet: CP-F 1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 22.04.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2019
  • Sedinta din data de 01.04.2019 la ora 13:15

    Complet: CP-F 1
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de dl. av. Berindei Cornel - reprezentantul inculpatului şi fixează termen la data de 15.04.2019, ora 13:00, fără citarea părţilor şi a martorei Amalia Ana Dascăl, aceştia având termen în cunoştinţă potrivit art. 353 al. (2) şi (7) C.pr.pen. Emiterea unei adrese către dl. av. Berindei Cornel – reprezentantul inculpatului pentru a îşi asigura substituirea la termenul de judecată fixat în cazul în care nu se va putea prezenta. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.04.2019.

    Incheiere de sedinta din 01.04.2019
  • Sedinta din data de 11.03.2019 la ora 13:00

    Complet: CP-F 1
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea privind audierea în calitate de martor a d.nei expert Amalia Ana Dascăl, astfel că dispune citarea acesteia. Încuviinţează cererea de suplimentare a probatoriului cu martorul Pasele Petre, pe care inculpatul s-a obligat să îl prezinte necitat. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 01.04.2019, ora 13.15. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.03.2019.

    Incheiere de sedinta din 11.03.2019
  • Sedinta din data de 11.02.2019 la ora 9:00

    Complet: CP-F 1
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentanta părţii responsabile civilmente, astfel că fixează termen la data de 11.03.2019, ora 13.00. Prorogă discuţia cu privire la cererea de audiere în calitate de martor a d.nei expert Amalia Ana Dascăl şi cu privire la suplimentarea probatoriului cu martorul Pasele Petre, la următorul termen de judecată. Vor fi comunicate d.nei avocat Mărginean Cristina Roxana câte un exemplar al suplimentelor de expertiză întocmite în cauză. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 11.03.2019, ora 13,00. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.02.2019.

    Incheiere de sedinta din 11.02.2019
  • Sedinta din data de 07.01.2019 la ora 13:00

    Complet: CP-F 1
  • Amână cauza

    Instanţa apreciind că nu sunt întrunite condiţiile prev. de art.181 C.pr.penală, în sensul că nu există neconcordanţe între conţinutul şi concluziile raportului de expertiză, a respins cererea formulată de inculpat prin apărătorul său ales, în sensul efectuării unei noi expertize. Dispune efectuarea unui supliment la raportul de expertiză efectuat în cauză de d.na expert Amalia Ana Dascăl, astfel că se va emite o adresă către d.na expert Amalia Ana Dascăl pentru ca împreună cu d.l expert parte Moldan Petru, să întocmească un supliment la raportul de expertiză. Respinge cererile formulate de părţile civile prin reprezentant, privind emiterea unei adrese către operatorul de telefonie mobilă utilizată de către inculpat pentru a depune la dosar listingul conversaţiilor telefonice, de la momentul producerii accidentului precum şi cererea privind efectuarea unei expertize tehnice asupra telefonului mobil personal al inculpatului pentru a se stabili dacă la momentul realizării impactului acesta purta conversaţii cu alte persoane. Dispune emiterea unei adrese către Primăria mun. Petroşani, pentru a ne comunica data montării parapeţilor metalici pe şoseaua de centură a mun. Petroşani. Prorogă discuţia în ceea ce priveşte cererea de audiere în calitate de martor a d.nei expert Amalia Ana Dascăl, până după întocmirea de către aceasta a suplimentului la raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 11.02.2019, ora 13,00. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.01.2019.

    Incheiere de sedinta din 07.01.2019
  • Sedinta din data de 11.12.2018 la ora 13:00

    Complet: CP-F 1
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului, astfel că fixează termen la data de 07.01.2019, ora 13,00, pentru când va fi citat telefonic d.l expert Moldan Petru. Cererea de probe formulată şi depusă la dosar de către părţile civile prin avocat C******* A******** E****, urmează a fi pusă în discuţia părţilor la următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.12.2018.

    Incheiere de sedinta din 11.12.2018
  • Sedinta din data de 20.11.2018 la ora 13:00

    Complet: CP-F 1
  • Amână cauza

    Încuviinţează, în baza art. 100 alin. 2 C.pr.pen., cererea în probaţiune formulată de reprezentatul Ministerului public şi dispune audierea în calitate de martor a expertului parte Moldan Petru (expert în cadrul Biroului Judeţean de Expertize Alba),care va fi citat de la sediul Biroului Judeţean de Expertize Alba, astfel că fixează termen la data de 11.12.2018, ora 13:00, pentru când părţile civile vor depune la dosar dovada conţinutului mesajului şi momentul expedierii acestuia de pe telefonul victimei, mesaj cu privire la care se susţine că face dovada direcţiei de deplasare a victimei, respectiv spre locuinţă şi nu cum se susţine în apărarea inculpatului, anume că acesta se deplasa de la domiciliu în Cartierul Aeroport. Respinge cererea de efectuare a unei noi expertize în cauză, cererea putând fi reiterată în raport de lămuririle pe care le furniza expertul parte, în calitate de martor, în cauză. Prorogă discuţia cu privire la cererea în probaţiune formulată de reprezentanta părţilor civile C******* A******** E**** şi C******* A********, cu privire la administrarea probei testimoniale cu privire la locul spre care se deplasa victima.. Fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă potrivit art. 353 al. (2) şi (7) C.pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.11.2018.

    Incheiere de sedinta din 20.11.2018
  • Sedinta din data de 23.10.2018 la ora 13:00

    Complet: CP-F 1
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului şi de reprezentanta părţilor civile C******* A******** E**** şi C******* A********, astfel că fixează termen la data de 20.11.2018, ora 13:00. În baza art. 272 şi art. 273 alin. 5 C.pr.pen., dispune plata onorariului expert, în sumă de 3700 lei, de către Tribunalul Hunedoara, din fondurile Ministerului Public, către d-na expert Amalia Ana Dascăl. Pune în vedere inculpatului să prezinte pe martorul Paraschiv Viorel Nicolae, propus în apărare de către inculpat şi încuviinţat în cauză, în vederea audierii. Fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă potrivit art. 353 al. (2) şi (7) C.pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.10.2018.

    Incheiere de sedinta din 23.10.2018
  • Sedinta din data de 17.09.2018 la ora 13:00

    Complet: CP-F 1
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului, astfel că fixează termen la data de 23.10.2018, ora 13,00, pentru când va fi emisă o adresă către d.na expert pentru ca aceasta să întocmească şi să depună la dosar raportul de expertiză dispus în cauză. Pune în vedere inculpatului să îl prezinte pe martorul Paraschiv Viorel Nicolae în vederea audierii lui. Fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă potrivit art. 353 al. (2) şi (7) C.pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.09.2018.

    Incheiere de sedinta din 17.09.2018
  • Sedinta din data de 03.07.2018 la ora 13:00

    Complet: CP-F 1
  • Amână cauza

    Deliberând, instanţa a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul P******** B******* S********. Cu drept de contestaţie, la Tribunalul Hunedoara, în termen de 48 de ore de la pronunţare. În cazul declarării căii de atac, cererea de contestaţie se depune la Judecătoria Petroşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 iulie 2018, ora 13:53. Amână cauza şi fixează termen la data de 17.09.2018, ora 13.00 fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă potrivit art. 353 al. (2) şi (7) C.pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică azi, 3 iulie 2018.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 03.07.2018
  • Sedinta din data de 19.06.2018 la ora 13:00

    Complet: CP-F 1
  • Amână cauza

    Numeşte în calitate de expert în specialitatea ,,Autovehicule, circulaţie rutieră”, pe d.na Dascăl Amalia Ana, căreia i se va emite o adresă prin care i se va aduce la cunoştinţă că a fost desemnată în calitate de expert şi că împreună cu experţii parte, urmează a efectua expertiza dispusă în cauză, potrivit următoarelor obiective: - dinamica producerii accidentului de circulaţie, ţinând seama de întregul material probator aflat la dosar, cu precizarea locului impactului iniţial dintre autovehicul şi pieton şi a momentului creării situaţiei de pericol care a condus la producerea accidentului; - să se stabilească viteza autovehiculului condus de inculpat în momentul impactului şi în momentele premergătoare acestuia; - dacă în zona nu erau instituite alte restric?ii prin indicatoare sau marcaje specifice; - sa se stabilească distanta de la care putea fi observata victima in momentul începerii traversării străzii, având în vedere iluminatul din zonă ?i îmbrăcămintea victimei; - posibilităţile de evitare a accidentului din partea persoanelor implicate, respectiv conducătorul auto şi pietonul Irofti Manuela; - examinarea autoturismului, aflat în posesia inculpatului - reguli de circulaţie încălcate de către conducătorul auto şi de către pieton, comportamentul în trafic al acestora din punct de vedere al normelor ce reglementează circulaţia rutieră, care asigura evitarea producerii accidentului, în momentele premergătoare impactului. Încuviinţează cererile formulate de reprezentanta părţii civile şi de către apărătorul inculpatului privind numirea unor experţi parte, care vor participa la efectuarea expertizei alături de d.na expert Dascăl Amalia Ana. Numeşte în calitate de expert parte pe d.l Moldan Petru, propus de inculpat. Reprezentanta părţilor civile, va indica numele expertului parte pe care îl propune, în termen de 5 zile. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 03.07.2018,ora 13,00, pentru când: Pune în vedere inculpatului să îl prezinte pe martorul Paraschiv Viorel Nicolae în vederea audierii lui. Fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă potrivit art. 353 al. (2) şi (7) C.pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.06.2018.

    Incheiere de sedinta din 19.06.2018
  • Sedinta din data de 22.05.2018 la ora 13:00

    Complet: CP-F 1
  • Amână cauza

    Deliberând, în baza art. 100 alin. (3) C.pr.pen. instanţa admite proba cu efectuarea unei expertize tehnico-judiciare în specialitatea accidente auto, propusă din oficiu de către instanţă, apreciind-o pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei; Deliberând, în baza art. 100 alin. (3) C.pr.pen. instanţa admite proba testimonială cu martorul Paraschiv Viorel Nicolae (tatăl inculpatului) şi cu martorii Ile Corneliu şi Acasandrei Nelu, solicitată de reprezentantul inculpatului şi de reprezentantul parchetului, apreciind-o pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei; Deliberând, instanţa respinge cererea reprezentantului inculpatului privind emiterea unei adrese către Spitalul de Urgenţă Municipal Petroşani – Secţia Psihiatrie, întrucât nu există indicii care să conducă la concluzia că victima accidentului rutier suferea de vreo boală psihică, simpla prezenţă a unor medicamente în poşeta persoanei vătămate, medicamente cu privire la care nu s-a stabilit destinaţia, nefiind de natură să conducă la concluzia că persoana vătămată ar fi fost bolnavă psihic sau cu tendinţe de sinucidere; Deliberând instanţa respinge cererea reprezentantului inculpatului privind expertizarea psihiatrică a inculpatului întrucât nu există elemente care să conducă la concluzia că acesta ar fi iresponsabil şi, pe de altă parte, în raport cu cele susţinute în apărarea inculpatului, se poate efectua un raport de evaluare a inculpatului de către Serviciul de Probaţiune Hunedoara. Admite proba cu efectuarea unei expertize tehnico-judiciare în specialitatea autovehicule – circulaţie rutieră, costul acesteia urmând să fie suportat de către Tribunalul Hunedoara; Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 19.06.2018, pentru când: Se va emite adresă către Tribunalul Hunedoara – Biroul Judeţean de Expertize pentru a comunica lista cu experţi judiciari în specialitatea autovehicule – circulaţie rutieră; Se va emite adresă către Serviciul de Probaţiune Hunedoara pentru a efectua un raport de evaluare a inculpatului; Învederează reprezentanţilor părţilor şi reprezentantului parchetului să depună la dosarul cauzei obiectivele pentru expertiza tehnico-judiciară în specialitatea accidente auto; Învederează reprezentantului inculpatului să prezinte martorul Paraschiv Viorel Nicolae; Se vor cita martorii Ile Corneliu şi Acasandrei Nelu; Prorogă discuţia cu privire la cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii; Fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă potrivit art. 353 al. (2) şi (7) C.pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.05.2018.

    Incheiere de sedinta din 22.05.2018
  • Sedinta din data de 08.05.2018 la ora 9:00

    Complet: CP-F 1
  • Amână cauza

    În temeiul art. 362 alin. 2 şi art. 208 alin. 5 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul P******** B******* S******** şi, în consecinţă: Menţine măsura preventivă a controlului judiciar cu privire la inculpatul P******** B******* S******** - fără antecedente penale, măsură dispusă prin încheierea penală din 2 ianuarie 2018 a Judecătoriei Petroşani. Respinge cererea inculpatului, formulată prin apărător, cu privire la revocarea măsurii preventive a controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., suma de 20 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, la Tribunalul Hunedoara, în termen de 48 de ore de la comunicare. În cazul declarării căii de atac, cererea de contestaţie se depune la Judecătoria Petroşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 mai 2018, ora 16,00. Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentanta convenţională a părţi responsabile civilmente în vederea studierii dosarului şi a prezentării acesteia în instanţă şi fixează termen la data de 22.05.2018, ora 13.00 fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă potrivit art. 353 al. (2) şi (7) C.pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.05.2018.

    Incheiere de sedinta din 08.05.2018
  • Sedinta din data de 17.04.2018 la ora 9:00

    Complet: CP-F 1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 08.05.2018, pentru când dispune introducerea în cauză, în baza art. 86 C.pr.pen., şi citarea în calitate de parte responsabilă civilmente, a Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance SA. Fără citarea părţilor, acestea primind termen în cunoştinţă potrivit art. 353 al. (2) şi (7) C.pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.04.2018.

    Incheiere de sedinta din 17.04.2018
  • Sedinta din data de 05.01.2018 la ora 11:00

    Complet: CP-F1 cc
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de inculpatul P******** B******* S********. Încuviinţează schimbarea domiciliului unde inculpatul P******** B******* S******** execută măsura arestului la domiciliu la adresa din Petrila, str. Stadionului, nr. 37, ap. 1, judeţul Hunedoara. Încuviinţează ca inculpatul, cu începere de la data de 9 ianuarie 2018, să părăsească domiciliul pentru a se deplasa la locul de muncă conform programului de lucru stabilit de Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră Lonea, la care se adaugă timpul necesar deplasării la şi de la locul de muncă. Deplasarea se va efectua pe traseul stabilit de poli?istul care îl supraveghează pe inculpat, cu anunţarea telefonică a plecării şi întoarcerii la domiciliu, iar in timpul în care nu se află la domiciliu inculpatului îi este interzis să conducă orice vehicul cu motor. Menţine toate obligaţiile şi interdicţiile stabilite în sarcina inculpatului, în cadrul măsurii preventive, prin încheierea penală nr. 181/C/CP/2017 din data de 28 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, iar supravegherea respectării de către inculpat a măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor impuse în cadrul acestei măsuri, se va realiza, în continuare, de către Poliţia Oraşului Petrila. În baza art 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat, în sumă de 30 lei, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa de cameră de consiliu, azi, 5 ianuarie 2018, ora 12.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 05.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD