U****** R*****
ContestatorK*** S*** P*** K*** R****** S**
IntimatAdmite contestaţie la executare. Anulează toate actele de executare efectuate în dosarul nr. 41510/2016 aflat pe rolul BEJ Tudorache Cătălin Andrei. Admite cererea formulată de contestator şi dispune întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare prin desfiinţarea măsurii popririi dispusă împotriva contestatorului în dosarul execuţional nr. 41510/2016 aflat pe rolul BEJ Tudorache Cătălin Andrei, precum şi prin punerea la dispoziţia contestatorului sau returnarea către acesta a oricăror sume de bani consemnate sau încasate ca urmare a acestei măsuri. Obligă intimatul să plătească contestatorului suma de 2421,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare cost fotocopiere dosar de executare -41,65 lei şi onorariu avocaţial – 2380 lei. Ia act că partea contestatoare nu a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru, conform art. 45 din OUG nr. 80 din 2013. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată azi, 21.12.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 8061/2017 din 21.12.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 21.12.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2017faţă de lipsa dosarului de executare
Incheiere de sedinta din 14.11.2017