B**** I***
PetentC*** I****** B************** I****** B*****
IntimatC*** M******** D* P* L**** P********* M********
IntimatB**** E****
PetentAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 2957/30.05.2018 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. 12251/225/2017 în sensul că în loc de CNP 180911250540 aparţinând reclamantului B**** I***, cum greşit s-a menţionat, se va înscrie CNP *********0540, aşa cum este corect. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.03.2019, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Incheiere indreptare eroare materiala 2151/2019 din 27.03.2019Admite cererea formulată de petenţii B**** I*** şi B**** E**** în contradictoriu cu intima?ii CLFF Izvoru Bârzii şi CJFF Mehedinţi şi în consecinţă : Constată dreptul de proprietate al petenţilor, dobândit prin efectul legii, asupra terenului în suprafaţă de 948 mp, situat în intravilanul localităţii Puţinei, comuna Izvoru Bârzii cu următoarele vecinătăţi : N – Căprioru Alexandra, E – Drum, S – drum , V – Curea Dumitru, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză întocmit de expert Iosub Costică. Obligă pârâta CLFF Izvoru Bârzii să întocmească şi să înainteze documentaţia necesară şi pe pârâta CJFF Mehedinţi să elibereze titlul de proprietate pentru suprafaţa de 948 mp. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Judecătoriei Dr. Tr. Severin. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.05.2018.
Hotarare 2957/2018 din 30.05.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30.05.2018 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 04.04.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04.04.2018, în vederea întocmirii şi depunerii raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 07.02.2018