P******** I**** Ş*****
InculpatK***** I****
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. 1 ?i 2 C.pr.pen. cu aplicarea art. 61 alin. 4 lit. c C.pen., condamnă pe inculpatul PARASCHIV IONUT STEFAN, la pedeapsa de 240 zile amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. şi ped. de art. 193 alin. 2 C.pen.. În baza dispoziţiilor art. 61 alin. 2 din Codul penal stabileşte valoarea unei zile amendă la 10 lei, urmând ca în final inculpatul să fie obligat la plata sumei de 2.400 lei cu titlu de amendă penală. Atrage aten?ia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 63 din Codul penal, respectiv: în caz de neexecutare cu rea-credin?ă a amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuie?te cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Constata ca fapta dedusă judecăţii este concurenta cu infracţiunea pentru care inculpatul P******** I**** Ş***** a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale in cuantum de 1.800 lei ( 180 zile amenda la cuantumul de 10 lei corespunzător unei zile amenda) aplicata inculpatului prin sentinţa penala nr. 322 din 31.10.2017, pronunţată in dosarul penal nr. 8962/278/2016 al Jud. Petroşani, definitivă prin neapelare la data de 21.11.2017. În temeiul disp. art. 40 alin. 1 C.pen rap. la art. 39 alin 1 lit. c C.pen contopeste pedeapsa aplicata pentru fapta dedusă judecăţii cu pedeapsa aplicata prin sentinţa penala nr. 322 din 31.10.2017, urmând ca la pedeapsa cea mai grea de 2 400 lei amenda ( 240 zile amendă a câte 10 lei pe zi amendă) să fie adăugat un spor fix şi obligatoriu de o treime din totalul celeilalte pedepse, respectiv 600 de lei amendă ( 60 de zile amendă a câte 10 lei pe zi amendă), pedeapsa rezultantă fiind de 3.000 lei ( 300 zile amendă a câte 10 lei pe zi amendă). În temeiul art. 397 alin. 1 rap. la art. 19, art 20, art. 25 alin. 1 C.pr.pen., admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă K***** I**** şi, în temeiul art. 1357, 1381 şi urm. C.civ., obligă pe inculpatul P******** I**** Ş***** la plata către partea civilă a sumei de 4 030 lei reprezentând daune materiale şi a sumei de 2.000 lei reprezentând daune morale. În temeiul art. 276 alin. 1 şi 2 C.proc.pen, obligă pe inculpatul P******** I**** Ş***** la plata sumei de 1 038,9 lei către partea civilă K***** I**** cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat şi taxă certificat medico-legal. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat, din care suma de 70 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei la Curtea de Apel Alba Iulia. În cazul exercitării căii de atac aceasta va fi depusă la Judecătoria Petro?ani. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 12.11.2018.
Hotarare 401/2018 din 12.11.2018Stabileşte termen de pronunţare la data de 12.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2018Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta Ministerului Public şi apărătorul ales persoanei vătămate şi acordă termen la data de 5 noiembrie 2018, pentru când: - se va cita martorul Pălănceanu Florin de la domiciliu şi telefonic cu menţiunea „prezenţa obligatorie”. - potrivit disp. art. 353 al.(2) şi (7) C.pr.penală, inculpatul P******** I**** Ş***** şi persoana vătămată K***** I**** au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 15.10.2018.
Incheiere de sedinta din 15.10.2018Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului şi acordă termen la data de 15 octombrie 2018, pentru când: - pune în vedere martorilor Pălănceanu Florin şi Mureşan Ion să se prezinte în instanţă la termenul de judecată stabilit,în vederea audierii; - se va contacta apărătorul ales al inculpatului, av. Grigorescu Sergiu Grigore pentru a i se pune în vedere termenul acordat în cauză şi să se prezinte la termenul următor sau să îşi asigure substituirea, dacă din motive obiective nu se poate prezenta. - potrivit disp. art. 353 al.(2) şi (7) C.pr.penală, inculpatul P******** I**** Ş***** şi persoana vătămată K***** I**** au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 01.10.2018.
Incheiere de sedinta din 01.10.2018Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al persoanei vătămate şi amână judecarea cauzei la data de 1 octombrie 2018, pentru când: - pune în vedere martorului Pălănceanu Florin,să se prezinte în instanţă la termenul de judecată stabilit,în vederea audierii; - se va repeta adresa către Cabinetul Medical Individual Dr.Toropu Bogdan Adrian Petroşani,pentru a preciza în ce a constat intervenţia stomatologică la care a fost supusă persoana vătămată în cursul anului 2018, urmând a fi ataşate documentele puse la dispoziţie de persoana vătămată; - se va cita martorul Mureşan Ion de la locul de muncă,respectiv de la S.C. Profi Vulcan-cu menţiunea de a se prezenta în faţa instanţei în vederea audierii, în caz de neprezentare existând posibilitatea să-i fie aplicată o amendă judiciară; - potrivit disp. art. 353 al.(2) şi (7) C.pr.penală, inculpatul P******** I**** Ş***** şi persoana vătămată K***** I**** au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 03.09.2018.
Incheiere de sedinta din 03.09.2018Încuviinţează cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului şi amână judecarea cauzei la data de 3 septembrie 2018, pentru când: - se va emite adresă către Cabinetul Medical Individual Dr.Toropu Bogdan Adrian Petroşani,pentru a preciza în ce a constat intervenţia stomatologică la care a fost supusă persoana vătămată în cursul anului 2018, urmând a fi ataşate documentele puse la dispoziţie de persoana vătămată; - se va repeta adresa către S.C. Profi Vulcan pentru a pune la dispoziţie imaginile surprinse de camerele de supraveghere cu privire la incidentul produs în data de 19.11.2016, în parcarea magazinului S.C. PROFI VULCAN, avându-se în vedere intervalul orar 17,00- 18,00; - se va cita martorul Pălănceanu Florin şi se va emite mandat de aducere pe numele acestuia, cu menţiunea de a se prezenta în faţa instanţei în vederea audierii, în caz de neprezentare existând posibilitatea să-i fie aplicată o amendă judiciară, după ce în prealabil se vor efectua verificări în baza de date DEPABD,în vederea identificării unui nou domiciliu; - se va cita martorul Mureşan Ion de la locul de muncă,respectiv de la S.C. Profi Vulcan. - potrivit disp. art. 353 al.(2) şi (7) C.pr.penală, inculpatul P******** I**** Ş***** şi persoana vătămată K***** I**** au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 25.06.2018.
Incheiere de sedinta din 25.06.2018Admite cererea formulată de către apărătorul persoanei vătămate vizând emiterea unei adrese către S.C. Profi Vulcan pentru a pentru a pune la dispoziţie imaginile surprinse de camerele de supraveghere cu privire la incidentul produs în data de 19.11.2016, în parcarea magazinului S.C. PROFI VULCAN, avându-se în vedere intervalul orar 17,00- 18,00. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 25.06.2018, pentru când: - se va emite adresă către S.C. Profi Vulcan pentru a pune la dispoziţie imaginile surprinse de camerele de supraveghere cu privire la incidentul produs în data de 19.11.2016, în parcarea magazinului S.C. PROFI VULCAN, avându-se în vedere intervalul orar 17,00- 18,00; - se va cita martorul Pălănceanu Florin cu menţiunea de a se prezenta în faţa instanţei în vederea audierii, în caz de neprezentare existând posibilitatea să-i fie aplicată o amendă judiciară sau să se emită mandat de aducere pe numele acestuia; - prorogă discuţia cu privire la cererea formulată de către apărătorul persoanei vătămate vizând audierea martorului Mureşan Ion pentru termenele ulterioare, după ce va fi audiat şi martorul Pălănceanu Florin şi după ce se va preciza şi adresa la care urmează să fie citat martorul. - potrivit disp. art. 353 al.(2) şi (7) C.pr.penală, inculpatul P******** I**** Ş***** şi persoana vătămată K***** I**** au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 04.06.2018.
Incheiere de sedinta din 04.06.2018Încuviinţează proba testimonială cu martorul Pălănceanu Florin, propus de reprezentanta Ministerului Public, respectiv audierea persoanei vătămate şi a inculpatului, dar şi proba cu martora Kantor Elena, propusă de persoana vătămată prin apărător ales, care urmează să fie citată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 4 iunie 2018, pentru când: - se va cita inculpatul de la toate adresele cunoscute şi prin afişare la sediul instanţei în condiţiile art. 259 alin. 5 C.proc.pen. şi se va emite mandat de aducere pe numele acestuia; - se vor cita martorii Pălănceanu Florin şi Kantor Elena; - se va emite adresă către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroşani pentru a înainta o copie a s.p. nr. 322/31.10.2017, pronunţată în dosarul nr.8962/278/2016 cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive şi dacă s-a achitat amenda penală dispusă în cauză. - potrivit disp. art. 353 al.(2) şi (7) C.pr.penală persoana vătămată K***** I**** are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi,07.05.2018.
Incheiere de sedinta din 07.05.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 7 mai 2018 pentru când: - se va cita inculpatul de la toate adresele cunoscute şi prin afişare la sediul instanţei în condiţiile art. 259 alin. 5 C.proc.pen; - potrivit disp. art. 353 al.(2) şi (7) C.pr.penală persoana vătămată K***** I**** primeşte termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi,16.04.2018.
Incheiere de sedinta din 16.04.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 16.04.2018 pentru când: - se va cita inculpatul de la adresa de domiciliu după verificarea acestuia în baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – DEPABD cu privire la adresa de domiciliu, prin afişare la uşa instanţei şi se va emite mandat de aducere pe numele acestuia; - se vor efectua verificări în baza de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru a stabili dacă inculpatul se află încarcerat în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - se va emite o adresă către IPJ Hunedoara, pentru a se stabili dacă inculpatul figurează reţinut/arestat în vreunul din aresturile din ?ară. - potrivit disp. art. 353 al.(2) şi (7) C.pr.penală persoana vătămată K***** I**** primeşte termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi,19.03.2018.
Incheiere de sedinta din 19.03.2018