B******* A********
Inculpat25.04.2018 Admite cererea formulată de inculpatul B******* A********, , trimis în judecată prin rechizitoriul nr.3473/P/2017/03.11.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. (1) Cod penal. În temeiul art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dispune prelungirea, pentru 30 zile, a dreptului de circulaţie al inculpatului B******* A********, începând cu data de 28.04.2018 până la data de 27.05.2018. Măsura va fi comunicată şefului Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 25.04.2018Admite cererea formulată de inculpatul B******* A********, , fără antecedente penale, trimis în judecată prin rechizitoriul nr.3473/P/2017/03.11.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. (1) Cod penal. În temeiul art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dispune prelungirea, pentru 30 zile, a dreptului de circulaţie al inculpatului B******* A********, începând cu data de 29.03.2018 până la data de 27.04.2018. Măsura va fi comunicată şefului Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 28.03.201819.03.2018 În baza art. 338 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.375 alin.1 Cod procedură penală şi art.396 alin.10 Cod procedură penală condamnă inculpatul B******* A********, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. În baza art.91 Cod Penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatului B******* A******** pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art.92 Cod penal nou. În baza art.93 alin.1 Cod Penal stabileşte ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B******* A******** să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 Cod Penal stabileşte ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B******* A******** să execute următoarea obligaţie: a) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Neamţ, sau organizat în colaborare cu alte instituţii din judeţul Neamţ. În baza art.93 alin.3 Cod Penal stabileşte ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B******* A******** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile, în cadrul Primăriei comunei Pângăraţi, judeţul Neamţ sau în cadrul Primăriei comunei Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ. În baza art.274 alin.1 Cod Procedură Penală obligă inculpatul B******* A******** să plătească către stat suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile care curge de la comunicare.
Hotarare 239/2018 din 19.03.2018Admite cererea formulată de inculpatul B******* A********, , trimis în judecată prin rechizitoriul nr.3473/P/2017/03.11.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. (1) Cod penal. În temeiul art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dispune prelungirea, pentru 30 zile, a dreptului de circulaţie al inculpatului B******* A********, începând cu data de 27.02.2018 până la data de 28.03.2018. Măsura va fi comunicată şefului Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.02.2018.
Incheiere de sedinta din 27.02.2018