R** F*****
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 4585/P/2017, din data de 12.12.2017 şi în consecinţă, În temeiul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 zile, de la data de 12 decembrie 2017 până la 10 ianuarie 2018, inclusiv; a inculpatului R.F. recidivist, sub acuzaţia de comitere a infracţiunii de furt calificat, art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal. Respinge solicitarea inculpatului R.F.formulată prin apărătorul din oficiu, în sensul de a se dispune împotriva acestuia măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia inclusiv onorariul pentru avocatul din oficiu Remeş Anca, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpatul şi Ministerul Public. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12.12.2017.
Incheiere masuri preventive faza de UP 3739/2017 din 12.12.2017