D********* F***** A***
CondamnatAdmite cererea. Dispune plata onorariului traducătorului autorizat Dinu Cristina Mihaela, reprezentând contravaloarea traducerii a 1(una) pagini în regim de urgenţă din limba română în limba engleză, în sumă de 50,34 lei , din fondurile Ministerului Justiţiei, alocate Curţii de Apel Craiova în acest scop. Pronunţată în şedinţă publică la data de 11 august 2017.
Incheiere de sedinta din 11.08.2017Completul compus din: preşedinte- Gheorghe Bîrdău, grefier- Carmen Coderie În baza art.128 alin.5 din Legea nr.302/2004 admite cererea de preluare a judecăţii formulată de Tribunalul Districtual din Koper-Republica Slovenia, privind pe inculpatul D********* F***** A***, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prev. şi ped de art. 205 alin.1 pct.3 din Codul penal sloven, coroborat cu art. 204 alin.1 şi cu art. 20Codul penal sloven,infracţiune ce are corespondent în infracţiunea de furt calificatprev. de art.228 alin.1 rap. la art. 229 alin.1 lit.b din Codul penal român. Stabileşte competenţa de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, Judeţul Dolj. În baza art.275 alin.3 C.p.p cheltuielile judiciare în cuantum de 500 lei din care 420 lei reprezentând onorariu avocat oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.08.2017.
Incheiere finala dezinvestire 145/2017 din 08.08.2017lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 25.07.2017