Dosar 1247/122/2017 din 21.07.2017

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1247/122/2017
Data dosar:
21.07.2017
Instanta:
Tribunalul Giurgiu
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.03.2018 la ora 12:00

    Complet: CFA7
  • Respinge cererea

    Respinge excepţiile lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a reclamantului, a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a reclamantului şi inadmisibilităţii acţiunii. Respinge acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie Birou Teritorial – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu, în numele membrilor de sindicat Brutaru S. Marian, Ignătescu I. Petrişor, Lupu M. Ionuţ Marius, Macau I. Florica şi Sîrbu (Niţu) I. Adelina Roxana, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Giurgiu. Pronunţată în şedinţă publică azi 01.03.2018.

    Hotarare 114/2018 din 01.03.2018
  • Sedinta din data de 18.01.2018 la ora 12:00

    Complet: CFA7
  • Amână cauza

    având in vedere aspectele invederate de catre apărătorul reclamantului,care a precizat că membrii de sindicat nu s-au prezentat pentru a lua cunoştinţă de actele depuse de catre pârât la termenul anterior, amână cauza

    Incheiere de sedinta din 18.01.2018
  • Sedinta din data de 23.11.2017 la ora 12:00

    Complet: CFA7
  • Amână cauza

    pt a se da posibilotate reprezentantei reclamantului sa ia cunostinţă de actele depuse de catre pârât, amână cauza

    Incheiere de sedinta din 23.11.2017
  • Sedinta din data de 26.10.2017 la ora 12:00

    Complet: CFA7
  • Amână cauza

    in vederea administrării probei incuviintate, amana cauza

    Incheiere de sedinta din 26.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD