S**** C****
Apelant ReclamantC******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S*
Apelant PârâtB***** (******* S***** E********
Intimat PârâtC***** B****** - P*** P*****
Intimat PârâtP******** D* P* L**** C***** D* A*** O*****
Reprezentant legalRejudecând apelurile în limita deciziei de casare nr.2243 din 17.11.2016 a Inatei Curţi de Casaţie şi Justiţie: ADMITE ca fondate apelurile civile introduse de apelanta reclamantă S**** C**** şi de apelantul pârât STATUL ROMÂN prin COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. în contradictoriu cu intimaţii pârâţi BORUZS (ns. Seres) ECATERINA şi COMUNA BIHARIA – prin PRIMAR, împotriva sentinţei civile nr. 188/C din 14 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Bihor pe care o schimbă în parte în sensul că: Reduce despăgubirile stabilite în favoarea reclamantei S**** C****, în sarcina pârâtului STATUL ROMÂN prin COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. de la 200.890 lei la suma totală de 136.571 lei, din care 135.676 lei valoarea reală a imobilului expropriat şi 895 lei prejudiciul cauzat reclamantei. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. Fără cheltuieli de judecată în apel. D E F I N I T I V Ă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20.03.2018 .
Hotarare 268/2018 din 20.03.2018Având în vedere că unul din membrii completului de judecată lipseşte din instanţă, fiind plecat la seminar, pentru legala constituire a completului de judecată amână pronuntarea hotărârii pentru data de 20 martie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.03.2018În vederea deliberării si pentru a da posibilitatea părtilor să depună la dosar concluzii scrise, amână pronuntarea hotărârii pentru data de 13 martie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2018Pentru comunicarea răspunsului la obiectiuni cu părtile apelante, cu mentiunea de a-şi exprima pozitia asupra acestuia, amână judecarea cauzei la 05 martie 2018.
Incheiere de sedinta din 22.01.2018În vederea comunicării raportului de expertiză cu părtile pentru a se pronunţa asupra acestuia, precum şi pentru ca apelantul pârât să facă dovada achitării diferentei de onorariu experti în sumă de 5400 lei, amână solutionarea cauzei pentru data de 22 ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 11.12.2017Fata de lipsa raportului de expertiză dispus în cauză, precum şi fată de cererea de amânare formulată de comisia de experti în vederea efectuării şi depunerii la dosar a lucrării de expertiză, amână judecarea cauzei pentru 11 decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 02.10.2017Fată de cererea de amânare formulată de reprezentanta apelantei reclamante pentru lipsa raportului de expertiză dispus în cauză, precum şi fată de cererea de amânare formulată de comisia de experti în vederea efectuării lucrării de expertiză, amână judecarea cauzei pentru 02 octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 12.06.2017În vederea efectuării raportului de expertiză încuviintat în cauză, pentru a se emite adresă comisiei de experti cu obiectivele stabilite de instanta, amână judecarea cauzei pentru 12 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 03.04.2017Având în vedere că în sedinta publică de azi a fost încuviintată efectuarea în cauză a unei noi lucrări de expertiză fată de îndrumarul Înaltei Curti de Casatie si Justitie si pentru ca reclamanta să depună la dosar obiective la expertiză, se amână judecarea cauzei pentru data de 03 aprilie 2017.
Incheiere de sedinta din 20.03.2017Pentru a se emite adresă apelantei cu mentiunea de a formula cerere de probatiune tinând cont de considerentele deciziei de casare, amână judecarea cauzei pentru data de 20 martie 2017, sala 65, ora 09.00.
Incheiere de sedinta din 20.02.2017ADMITE cererea de abţinere formulată de doamnele judecător Popovici Corina şi Galeş Maria de la soluţionarea cauzei civile înregistrată sub dosarul nr. 12511/111/2012*. Stabileşte că doamnele judecător Popovici Corina şi Galeş Maria nu pot intra în componenţa completului desemnat să soluţioneze dosarul nr. 12511/111/2012* al Curţii de Apel Oradea. Dispune repartizarea aleatorie a cauzei, în baza art. 110 alin. 2 din R.O.I. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 18 ianuarie 2017.
Incheiere abtinere din 18.01.2017