S* M***** C**** S* B******** P*** R****** S**** F*****
ReclamantG****** D******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta SC Modern Calor SA Botoşani în contradictoriu cu pârâta G****** D******. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 844,08 lei cu titlu de preţ energie termică cuprinsă în facturile restante ataşate la dosar, aferentă perioadei 30.11.2015-31.10.2016, penalităţi de întârziere în cuantum de 56,29 lei pentru perioada 31.12.2015-31.10.2016 şi penalităţi de întârziere în continuare calculate potrivit clauzei penale contractuale, a Legii nr. 51/2006 şi a Legii nr. 325/2006, de la data scadenţei facturilor şi până la data achitării efective a debitului, fără ca valoarea totală a penalităţilor să depăşească cuantumul debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de a formula apel la Tribunalul Botoşani în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.09.2017.
Hotararecameraconsiliu2544/2017 din 25.09.2017