S**** G*******
CondamnatAdmite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focşani. În temeiul art. 59 si art. 60 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Constituţia României, dispune liberarea condiţionată a condamnatului S**** G*******, din pedeapsa de 17 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 161/2007, pronunţată de Tribunalul Vrancea. Atrage atenţia condamnatului asupra posibilităţii revocării liberării condiţionate în situaţia în care săvârşeşte o altă infracţiune înăuntrul restului de pedeapsa rămas neexecutat. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat Miron Adrian, cu delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1854/31.08.2017 emisă de Baroul Vrancea), în cuantum de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.09.2017.
Hotarare 1231/2017 din 13.09.2017