D**** D*****
CondamnatAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate in minuta sentinţei penale nr. 1326 din data 03.11.2017, pronuntata in dosarul nr. 12563/225/2017, in sensul că se va trece numele condamnatului ca fiind D**** D*****, în loc de Gheorghe Ianorica Florica. Menţine celelalte dispoziţii. Cu contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.11.2017, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Incheiere indreptare eroare materiala 1032/2017 din 06.11.2017Respinge, ca nefondată, propunerea de liberare condiţionată privind pe GHEORGHE IANORICA FLORICA, deţinut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Fixează termen de 4 (patru) luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, după expirarea căruia poate fi reînnoită cererea sau poate fi formulată propunere de liberare condiţionată. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, urmând ca suma de 130 lei, reprezentând onorariul pentru avocat Tanasescu Adelina, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 3403 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 30.10.2017, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.11.2017, la sediul instanţei
Hotarare 1326/2017 din 03.11.2017În baza art. 391 alin. 1 C. proc. pen., stabileşte deliberarea şi pronunţarea hotărârii la data de 03.11.2017. Pronunţată azi, 01.11.2017, la sediul instanţei.
Incheiere de sedinta din 01.11.2017