C****** S****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) Cod penal condamnă pe inculpatul CRACIUN SORIN la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art.41 alin. (1) Cod penal. În baza art. 15 alin.(2) din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. (1) Cod penal din 1969 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 1765/19.11.2015 pronunţată de Judecătoria Brăila în dosar nr. 8406/196/2013, definitivă prin neapelare la data de 15.12.2015, urmând ca inculpatul CRACIUN SORIN să execute pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză alăturat pedepsei de 2 ani închisoare, respectiv pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie. În baza art. 71 alin. (2) Cod penal 1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale rezultante. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse şi cheltuielile aferente urmăririi penale. În baza art. 272 Cod procedură penală dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a sumei de 260 lei, cu titlu de onorariu cuvenit apărătorului din oficiu aferent fazei de cameră preliminară, avocat Jarca Cristian, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3431 din data de 23.08.2017. În baza art. 272 Cod procedură penală dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a sumei de 260 lei, cu titlu de onorariu cuvenit apărătorului din oficiu aferent fazei de judecată, avocat Cozma Andrei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 4931 din data de 13.12.2017. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.03.2018.
Hotarare 341/2018 din 23.03.2018Amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.03.2018Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2018În vederea ataşării sentinţei penale nr. 1765 pronuhnţată în dosar nr. 8406/196/2013 de Judecătoria Brăila
Incheiere de sedinta din 02.02.2018faţă de solicitarea inculpatului în vederea angajării unui apărător ales
Incheiere de sedinta din 12.01.2018