Dosar 1258/280/2017 din 20.01.2017

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1258/280/2017
Data dosar:
20.01.2017
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.01.2018 la ora 08:30

    Complet: C5-3 V
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Dumitrescu Aritia prin procurator Bădoi Dumitru în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Bascov şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş. Constată că reclamanta Dumitrescu Aritia este îndreptăţită la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru terenul în suprafaţă de 1,4075 ha validat de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş prin hotărârea nr. 1980/2011, Anexa 23, poziţia 2. Obligă pârâtele să înainteze Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor întreaga documentaţie privind pe reclamanta Dumitrescu Aritia în vederea acordării de măsuri compensatorii. Respinge cererea privind completarea Anexei 23 cu numele cesionarului Bădoi Dumitru ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.01.2018.

    Hotarare 1/2018 din 03.01.2018
  • Sedinta din data de 21.12.2017 la ora 08:30

    Complet: C5-3 V
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa va amăna pronunţarea la data de 03.01.2018. Pronunţată în sedinţa publică, azi, 21.12.2017 .

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2017
  • Sedinta din data de 15.12.2017 la ora 08:30

    Complet: C5-3 V
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa va amăna pronunţarea la data de 21.12.2017. Pronunţată în sedinţa publică, azi, 15.12.2017 .

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2017
  • Sedinta din data de 24.11.2017 la ora 08:30

    Complet: C5-3 V
  • Amână cauza

    Comunica reclamantului un exemplar al intampinarii si al inscrisurilor depuse la dosarul cauzei de catre pârâta Comisia Locala de Fond Funciar Bascov. Admite cererea formulată de reclamant, respectiv de acordarea unui nou termen de judecata pentru a lua cunostinta de inscrisurile depuse. Amână judecarea cauzei la 15.12.2017. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2017

    Incheiere de sedinta din 24.11.2017
  • Sedinta din data de 06.10.2017 la ora 08:30

    Complet: C5-3 V
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitata de catre părti. Respinge proba cu interogatoriul pârâtelor, solicitata de catre reclamant prin cererea de chemare in judecata, acesta nefiind depus conform disp. art. 194 punctul 1 lit e C.proc.civ. Pune in vedere pârâtei Comisiei Locale de Fond Funciar Bascov sa depuna la dosarul cauzei documentatia care a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate, apartinand numitei Dumitrescu Aritia, pentru cele doua suprafete de teren,individualizate prin cererea de chemare in judecata dupa cum urmeaza: -suprafata de 5000 mp aflat pe raza comunei Stefanesti, iar prin schimb fortat de catre epoca comunista i s-a dat aceiasi suprafata in fosta comuna Bascov, actualmente apartine de Pitesti, in zona Gavana, deasupra Cinema Lumina, sub blocul M6 A si M8A ; D1 si 10 , teren are in trecut a apartinut CLFF Bascov si a fost expropiat prin Decretul 53/1.03.1978 - terenul din Hotararea nr. 980/13.09.2011 a CJFF Arges, in suprafata de 9075 mp, primit de catre numita Dumitrescu Aritia de la mama ei, suprafata situata in intravilanul comunei Bascov, langa strada Principala Pitesti-Curtea de Arges, precum si daca, mai este posibila restituirea pe vechile amplasamente, cu mentiunea ca are posibilitatea de a depune inscrisuri până la termenul ce se va acorda. Se emite si adresa in acest sens Amână judecarea cauzei la 24.11.2017. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Octombrie 2017

    Incheiere de sedinta din 06.10.2017
  • Sedinta din data de 23.08.2017 la ora 08:30

    Complet: C5-3 V
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată de consilierul juridic al pârâtei Comisia Locala de Fond Funciar Bascov . Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06 octombrie 2017, ora08:30, completul C5-3V, sala 3. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 August 2017

    Incheiere de sedinta din 23.08.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD