G****** V***** A***
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - B***** R***** P******
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul G****** V***** A***, cu domiciliul în ,..., în contradictoriu cu IPJ Argeş, cu sediul în Piteşti, strada Victoriei, nr.60, judeţul Argeş, împotriva procesului verbal de contravenţie seria PAGX nr.0123749 încheiat la data de 23.07.2017. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată conform art.396 alin.2 NCPC, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29.03.2018.
Hotarare 2503/2018 din 29.03.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 29 martie 2018, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C.P.C., respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2018Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisuri. Încuviinţează pentru intimat proba cu înscrisuri şi proba cu mijloacele materiale de probă reprezentate de planşele foto aflate la dosar. Se citează intimatul cu menţiunea de comunica la dosar suportul magnetic pe care se află salvată înregistrarea presupusei fapte contravenţionale. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 21.03.2018, Complet C3-4, sala 2, ora 10:00, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 07.02.2018