Dosar 12595/296/2017 din 23.11.2017

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12595/296/2017
Data dosar:
23.11.2017
Instanta:
Judecătoria Satu Mare
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.05.2018 la ora 8:30

    Complet: C1Stag
  • Ia act de renunţare la judecată

    În temeiul art. 406 din Codul de procedură civilă, ia act de renunţarea reclamantei A. D. P. S.M., la judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâta D. N., având ca obiect acţiune în pretenţii. Respinge cererea formulată de av. C.B. cu privire la obligarea reclamantei la achitarea onorariul curatorului special ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.05.2018.

    Hotarare 2027/2018 din 24.05.2018
  • Sedinta din data de 18.05.2018 la ora 8:30

    Complet: C1Stag
  • Amână pronunţarea

    Instanţa reţine cauza în pronunţare. Pronunţarea se amână pentru data de 24 mai 2018 şi se va realiza în conformitate cu disp art. 396 alin. (2) CPC prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD