V****** M**** A********
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, în referire la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpata VIZITIU MARIA-ALEXANDRA, la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” (faptă din 06.05.2017). În baza art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal, pedeapsa complementară se va executa de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va urma un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Arad sau a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Arad. În baza art. 404 Cod procedură penală, în referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situaţiile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor, obligaţiilor de supraveghere şi a celor civile, stabilite prin prezenta hotărâre. În baza art. 404 alin. 4) lit. a) Cod de procedură penală, în referire la art. 72 alin. 1 Cod penal, constată că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 07.05.2017 – 20.07.2017. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menţine, ca legală ?i temeinică, măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpată prin încheierea de şedinţă din 18.07.2017 a Judecătoriei Braşov (dosar 12609/197/2017/a2), definitivă prin decizia nr. 232/contestaţie/20.07.2017 a Tribunalului Braşov. În baza art. 19, art. 25 şi art. 397 Cod de procedură penală, ia act că persoana vătămată S.C. AUCHAN ROMÂNIA S.A. nu s-a constituit parte civilă. În baza dispoziţiilor art. 274 alin. 1, raportat la art. 272 Cod de procedură penală şi Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei şi UNBR, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată, av. Munteanu Bumbea Vlad, în cuantum de 520 lei, va fi plătit către Baroul de Avocaţi Braşov, din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a rămâne în sarcina statului. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpata Vizitiu Maria-Alexandra la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 lei este aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, care se va depune la Judecătoria Braşov, potrivit art. 409-410 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.09.2017.
Hotarare 1645/2017 din 14.09.2017amână pronun?area la 14.09.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2017având în vedere că în cauză există posibilitatea stingerii litigiului pe cale amiabilă amână cauza la 11.09.2017
Incheiere de sedinta din 09.08.2017