G**** A***** I****
InculpatR*** T****** P*** R*********** L**** R*** T******
Parte civilăÎn temeiul art. 346 alin. (1) C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1931/279/2017 din data de 15.112017, privind pe inculpatul G**** A***** I****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, faptă prev. ?i ped. de art. 220 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen., legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul menţionat, prezenta încheiere fiind comunicată de îndată inculpatului, persoanei vătămate şi procurorului. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina statului în temeiul art. 275 alin.3 C.p.p., onorariul avocaţial pentru asistenţa judiciară acordată din oficiu persoanei vătămate minore rămânând în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii atât pentru părţi, cât şi pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15.01.2018 .
Incheierefinalacamerapreliminara95/2018 din 15.01.2018