M********* C********
PetentM****** I**
IntimatAdmite cererea. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în sumă de 400 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria PF nr. 0509849 din 16.03.2015 încheiat de Poliţia Municipiului Dr.Turnu Severin pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de dispoziţiile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu 16 ore de muncă în folosul comunităţii. Dispune ca cele 16 ore de muncă în folosul comunităţii să fie efectuate în cadrul Primăriei Câmpulung, urmând ca intimatul să presteze activităţi dintre cele prevăzute în Hotărârea nr. 146 din 30 noiembrie 2010 a Consiliului Local al Municipiului Câmpulung. Obligă pe intimat să plătească reclamantei suma de 100 lei cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţa publică azi, 25 mai 2017.
Hotarare 1269/2017 din 25.05.2017Acordă termen pentru îndeplinirea procedurii de citare a intimatului care se citează prin publicitate potrivit art. 167 Cod procedură civilă.Numeşte curator pentru intimat pe avocat Mibnciunescu Elena pentru care fixează onorariu în sumă de 100 lei în sarcina petentului căruia i se emite adresă să facă dovada achitării acestui onorariu. Amână judecarea cauzei la 25 mai 2017.Cu cale de atac odată cu fondul.Pronunţată în şedinţa publică de la 27 aprilie 2017.
Incheiere de sedinta din 27.04.2017